Asociația Businessului European (EBA), împreună cu Corporația Financiară Internațională și Biroul de avocați ”Efrim, Roșca și Asociații” organizează un seminar în care se va discuta despre reforma controlului de stat și ce a actelor permisive. Evenimentul se va desfășura în data de 13 iulie, începând cu ora 10.00, la sediul EBA, str. Vlaicu Pârcalab, nr. 30. În cadrul seminarului vor fi prezentate informații despre:
  • premisele și importanța reformelor lansate;
  • condițiile inițiale, situația actuală și indicatorii care trebuie atinși:
  • principalele schimbărilor ce vizează actele permisive și controlul de stat, precum și amendamentele ce au fost planificare;
  • principalele modificări privind procedura de obținere a actelor permisive și practicarea activității autorizate;
  • planificarea și realizarea controlului de stat din perspectiva mediului privat.
Doritorii de a participa la seminat trebuie să expedieze un mesaj de confirmare a prezenței la adresa de e-mail ion.cebanu@eba.md, dar nu mai târziu de 10 iulie.