O companie, specializată în comercializarea produselor de parfumerie, a fost amendată cu peste 80 de mii de lei. Și asta pentru că în urmă cu mai bine de patru ani nu a anunțat Consiliul Concurenței că a preluat o companie care avea același gen de activitate. Potrivit unei decizii a autorității anticoncurență, luată după o anchetă începută în anul 2017, în perioada anilor 2013-2014 ”Ovico-Parfum” a preluat controlul asupra asupra ”Selectiv-Lux” SRL, fără a notifica tranzacția. Ambele întreprinderi comercializau parfumuri și produse cosmetice de lux. După anunțarea anchetei, întreprinderea ”VizajeNica” SRL și-a manifestat îngrijorarea cu privire la modul în care operațiunea de concentrare economică ar afecta mediul concurențial pe piața comercializării produselor de parfumerie de lux în magazine specializate pe teritoriul Republicii Moldova. Consiliul Concurenței susține, însă, că după realizarea concentrării economice, cota de piață deținută de ”Selectiv-Lux” SRL nu i-a revenit în totalitate companiei ”Ovico-Parfum” SRL, ci aceasta a fost împărțită și cu alți actori ai pieței, cum ar fi ”Vizaje-Nica” SRL și ”Sofinalia” SRL, astfel încât conduita consumatorului nu este controlată și dictată de un singur actor pe piață și posibilitatea de alegere este largă. Până la operațiunea de concentrare economică ”Ovico-Parfum” SRL își desfășura activitatea în șase magazine specializate (cinci în municipiul Chișinău și unul în municipiul Bălți), iar ”Selectiv-Lux” SRL își desfășura activitatea în cinci magazine specializate amplasate în municipiul Chișinău. La etapa actuală ”Ovico-Parfum” SRL deține în 10 magazine specializate (opt amplasate în Chișinău și două în municipiul Bălți), precum și prin intermediul unui magazin online. Operaţiunile de concentrare economică, conform art. 22 alin. (1) din Legea concurenței, sunt supuse evaluării şi urmează a fi notificate Consiliului Concurenţei înainte de punerea în aplicare, atunci când cifra totală de afaceri  realizată cumulativ de întreprinderile implicate, înregistrată în anul anterior operaţiunii, depăşeşte 25.000.000 lei şi există cel puţin două întreprinderi implicate în operaţiune care au realizat pe teritoriul Republicii Moldova, fiecare în parte, o cifră totală de afaceri mai mare de 10.000.000 lei în anul anterior operaţiunii.