Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut publică hotărârea în cauza Iurcovschi și alții c. Moldovei. Curtea a constat violarea Articolului 5 § 4 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului concluzionând că reclamanților le-a fost refuzat accesul la documentele referitoare la cererea de arestare și, prin urmare, nu au fost în măsură să conteste motivele detenției lor. Astfel, nu se poate spune că principiul ”egalității armelor”, în sensul articolului 5 din Convenție, a fost respectat. Totodată, Curtea le-a acordat reclamanților suma cumulată de 5.700 de euro cu titlu de prejudiciu moral, precum și costuri și cheltuieli. Reclamanții, Oleg Iurcovschi, născut în 1969, Vitalie Sîrbu, născut în 1977 și Alexandru Smoliacov, născut în 1980, sunt cetățeni moldoveni și locuiesc în Chișinău. În momentul producerii evenimentelor reclamanții erau polițiști. Potrivit materialelor hotărârilor judecătorești naționale, reclamanții au aflat că o persoană din regiunea transnistreană, P., intenționa să vină la Chișinău la 8 decembrie 2010, cu o sumă mare de bani în numerar, pentru a încheia o tranzacție privind bunuri imobile. În 8 decembrie 2010, reclamanții au încercat să-l rețină în scara unui bloc de apartamente. P. a reușit să scape, însă el a fost urmărit și prins de către reclamanți, fiind aruncat la pământ și bătut crunt până când a devenit inconștient. După aceea, reclamanții l-au dus și l-au pus în mașină. Mai multe persoane au fost martorii reținerii și maltratării lui P., care nu a mai fost văzut niciodată în viață după aceea, iar câțiva ani mai târziu corpul său a fost găsit într-o fântână. Reclamanții au susținut că au crezut că P. era un infractor și că intenționau să-l ducă la secția de poliție pentru a fi audiat. După care l-au urmărit, l-au arestat și îl conduceau la secția de poliție. Cu toate acestea, P. a reușit să iasă din mașină la o intersecție aglomerată, fugind după ce a traversat un râu mic. Reclamanții au susținut că nu l-au urmărit, deoarece lumina semaforului s-a schimbat în verde și pentru că nu doreau să-și murdărească hainele trecând prin râu. În data de 7 februarie 2011, reclamanții au fost reținuți și acuzați de răpire, crimă și abuz de putere. Ei au fost acuzați că în 8 decembrie 2010 l-au reținut în mod ilegal, răpit și bătut pe cetățeanul P., până a murit, cu scopul de a-i lua banii. În aceeași zi, procurorul a solicitat Judecătoriei Centru emiterea unui mandat de arest pe numele reclamanților. Motivele invocate de procuror au fost că reclamanții ar putea să se eschiveze de la urmărirea penală, să influențeze ancheta și săvârșească alte infracțiuni. Reprezentantul reclamanților a solicitat accesul la materialele prezentate de procuror în susținerea cererilor sale, dar fără niciun rezultat. Judecătoria Centru a emis în aceeași zi un mandat de arest pentru 30 de zile. În instanță,  reclamanții au susținut că afirmațiile prezentate de procuror nu au fost probate și că nu au fost prezentate niciun fel de materiale care să le demonstreze vina. Instanța și-a motivat decizia prin prevederile Codului de procedură penală, care dau dreptul instanței de a emite mandat de arest preventiv pe numele unei persoane când există riscul ca aceasta să se eschiveze de la urmrirea penală, să influențeze ancheta sau să săvârșească alte infracțiuni. Curtea a concluzionat că reclamanții au prezentat astfel de riscuri, deoarece aceștia au fost acuzați de o infracțiune deosebit de gravă, iar ancheta era în faza sa inițială. În data de 9 februarie 2011, reclamanții au depus recurs și au susținut că mandatele de arest nu s-au bazat pe raționamente specifice cauzei și că instanța s-a bazat doar pe supoziții. Reclamanții au susținut că instanța a refuzat să-i permită reprezentantului lor să facă cunoștință cu materiale din dosar, prezentându-i doar solicitările procurorului. În februarie 2011, Curtea de Apel Chișinău a respins recursurile reclamanților. Instanța a constatat că materialele din dosar conțineau suficiente temeiuri pentru o suspiciune rezonabilă că reclamanții au comis crimele de care au fost acuzați, că există riscul ca ei să influnțeze ancheta, precum și riscul ca ei să se eschiveze de la urmărirea penală, dat fiind faptul că erau polițiști și că le erau cunoscute toate procedurile care urmau a fi realizate. În martie 2011, Judecătoria Centru a prelungit arestul reclamanților cu încă 30 de zile. De această dată reprezentantului reclamanților i-a fost permis să facă cunoștință cu dosarul. Reclamanții au depus recurs și au susținut, printre altele, că ancheta nu a avansat precum a afirmat procurorul și că nu există niciun risc de a influența ancheta în cazul arestului la domiciliu al reclamanților. Curtea de Apel Chișinău a menținut decizia Judecătoriei Centru,  pentru aceleași motive invocate anterior. În martie 2011, ancheta a fost suspendată, deoarece corpul victimei nu fusese încă găsit. Cauza a fost remisă instanței de judecată pentru examinare. În aceeași zi procurorul a solicitat prelungirea arestului reclamanților cu 90 de zile, invocând aceleași motive ca și anterior: riscul de a se eschiva de la urmărirea penală, de a influența ancheta și de a comite alte infracțiuni. În aprilie 2011, reclamanții au depus o cerere habeas corpus, susținând că riscul de a influența ancheta nu mai era valabil, dat fiind faptul că urmărirea penală a fost încheiată și că nu a existat nicio dovadă prezentată că reclamanții ar intenționa să se ascundă . Judecătoria sectorului Rîșcani, în aceeași zi a prelungit arestarea reclamanților cu 90 de zile, acceptâd integral solicitarea procurorului. Reclamanții au depus recurs și au susținut, printre altele, că instanța nu a reușit să facă referire la nicio probă în sprijinul presupuselor riscuri care justifică arestul lor și că următoarea ședință de judecată a fost stabilită pentru data de 11 mai 2011, ceea ce înseamnă că arestul lor pentru următoarele 34 de zile nu respectă ”cerințele speciale” impuse de Articolului 5 § 3 din Convenție. Ulterior, Curtea de Apel Chișinău a menținut decizia Judecătoriei Rîșcani din 7 aprilie 2011. Instanța și-a motivat decizia prin faptul că reclamanții erau polițiști, și astfel ar putea influența martorii sau să distrugă probele. În data de 10 mai 2011 reclamanții au depus o cerere habeas corpus, susținând că nu există motive să se presupună că ei intenționează să se ascundă, să influențeze procesul sau să săvârșească alte infracțiuni. În data de 6 iunie 2011, reclamanții au depus o altă cerere habeas corpus, menționând că cererea lor anterioară nu a fost examinată. Aceștia au susținut că la 25 mai 2011 judecătorul s-a autorecuzat motivând că el a lucrat anterior împreună cu al treilea reclamant. Reclamanții au susținut că motive de recuzare a judecătorului au existat și în 7 aprilie 2011, când el a dispus prelungirea arestului lor și astfel a afectat legalitatea acelei ordonanțe. Ei au subliniat că din momentul prelungirii arestului în data 7 aprilie 2011 nicio ședință de judecată nu a avut loc. În 5 iulie 2011 un alt  judecător de la Judecătoria Râșcani a dispus prelungirea arestului reclamanților cu alte 90 de zile, pentru aceleași motive ca și până atunci. Instanța a respins cererea habeas corpus depusă de reclamanți la 6 iunie 2011, menționând că toate motivele anterioare de arest nu și-a pierdut valabilitatea, dat fiind faptul că procesul nu a început încă. Instanța nu a făcut nicio referire la cererea habeas corpus din 10 mai 2011. În data de 6 iulie 2011, reclamanții au depus recurs și au susținut că instanța nu a examinat demersurile lor habeas corpus ”în regim de urgență” în conformitate cu prevederile Articolul 5 § 4 din Convenție și nu a examinat legalitatea prelungirii arestului în 7 aprilie 2011, dat fiind faptul că asupra judecătorului planau suspiciuni de parțialitate. De asemenea, aceștia au afirmat că în această perioadă nu au avut loc ședințe de judecată din cauza retragerilor repetate ale judecătorilor, astfel fiind încălcat principiul termenului rezonabil de examinare judiciară. În data de 15 iulie 2011, Curtea de Apel Chișinău a menținut decizia Judecătoriei Râșcani din 5 iulie 2011. Ulterior, în data de 30 septembrie 2011, Judecătoria Rîșcani i-a achitat pe reclamanții și a dispus eliberarea lor în sala de judecată. În data de 11 martie 2013, Curtea de Apel Chișinău a anulat hotărârea primei instanțe, și i-a condamnat pe reclamanți la șapte ani de închisoare. În data de 12 noiembrie 2013, Curtea Supremă de Justiție a menținut această hotărâre. La o dată nespecificată, după ce a fost găsit corpul victimei, a fost inițiată o nouă serie de proceduri penale bazate pe acuzații de crimă împotriva reclamanților. Părțile nu au informat Curtea cu privire la rezultatul acestor proceduri. Reclamanții s-au plâns că arestul lor preventiv nu s-a bazat pe motive relevante și suficiente și că a fost excesiv de îndelungat, contrar Articolului 5 § 3 din Convenție. Examinând materialele cauzei, Curtea nu a considerat că motivele pe care s-au bazat instanțele naționale ar fi fost insuficiente sau irelevante. Curtea a notat că temerea instanțelor naționale precum că reclamanții ar fi putut să se eschiveze de la urmărirea penală a fost justificată, din moment ce aceștia într-adevăr au fugit după ce au fost eliberați. De asemenea, în lumina circumstanțelor cauzei și ținând cont de motivele pe care s-au bazat instanțele naționale atunci când au dispus arestul reclamanților, nu poate fi afirmat faptul că instanțele nu au acționat cu o diligență suficientă și că detenția reclamanților ar fi fost excesiv de îndelungată. Plângerea dată a fost declarată inadmsibilă din cauza caracterului său vădit nefondat, în virtutea Articolului 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Referindu-se la încălcarea Articolului 5 § 4 din Convenție, reclamanții s-au plâns de imparțialitatea judecătorului, care a dispus arestul lor la 7 aprilie 2011. Aceștia de asemenea s-au plâns că instanțele naționale au refuzat să le prezinte materialele dosarului penal, precum și în privința refuzului de a examina cererea habeas corpus din 10 mai 2011, dar și referitor la întârzierea nejustificată în examinarea cererii habeas corpus din 6 iunie 2011. Plângerea cu referire la imparțialitatea judecătorului a fost considerată vădit nefondată de către Curte și din acest motiv a fost declarată inadmisibilă în baza Articolului 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Totuși, celelalte plângeri menționate au fost declarate admisibile. Cu referire la împiedicarea accesului la documentele privind aplicarea arestului asupra reclamanților, Curtea a subliniat că nici prima instanța, nici instanța de recurs nu au motivat tăinuirea acestei informații și că reclamanții s-au aflat în imposibilitate să conteste într-un mod adecvat motivele detenției. În acest sens, a avut loc o încălcare a Articolului 5 § 4 din Convenție. În privința cererilor habeas corpus din 10 mai 2011 și 5 iulie 2011, Curtea a acceptat argumentul Guvernului precum că din moment ce a doua cerere era identică cu cea dintâi, nu a existat necesitatea de o examina pe prima separat de a doua. Cu toate acestea, Curtea a constatat că examinarea cererii habeas corpus a durat aproape două luni, iar o asemenea perioadă nu poate fi considerată un ”termen rezonabil”. De asemenea, nicio problemă de ordin administrativ nu poate justifica o astfel de întârziere. Respectiv, a avut loc o încălcare a Articolului 5 § 4 din Convenție. Curtea a acordat reclamanților suma de 4.500 de euro cu titlu de prejudiciu moral și 1.200 de euro cu titlu de costuri și cheltuieli.