Curs Valutar 18.11.2018
EUR: 19.3137 MDL USD: 17.0729 MDL RON: 4.1402 MDL RUB: 0.2568 MDL Convertor Valutar

Indemnizații pentru creșterea copilului mai mari, însă concedii mai scurte. Ce propun deputații

 

Indemnizația pentru creșterea copilului ar putea să crească, însă perioada concediului să scadă. Un grup de deputați propune modificarea și completarea Legii privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale.

Mai exact, aceștia vor modificarea art.18 alin. (6) astfel încât cuantumul lunar al indemnizației pentru creșterea copilului să constituie:


  • 35% din baza de calcul, dar nu mai puțin de 1.000 de lei pentru fiecare copil pe întreaga durată a concediului pentru îngrijirea copilului, până la împlinirea vârstei de trei ani;

  • 70% din baza de calcul, dar nu mai puțin de 2.000 de lei pentru fiecare copil în primele 12 luni în cazul duratei concediului pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de doi ani;

  • 35% din baza de calcul, dar nu mai puțin de 480 de lei pentru fiecare copil în anul doi în cazul duratei concediului pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de doi ani.

Deputații propun ca proiectul de lege să între în vigoare de la 1 ianuarie 2019, iar în anii următori cifrele ar urma să crească.

În redacția actuală legea prevede că suma lunară a indemnizaţiei pentru creşterea copilului constituie 30% din baza de calcul, dar nu mai puţin de 540 de lei pentru fiecare copil. Asiguratul beneficiază de concediu până când copilul împlinește vârsta de trei ani.

Autorii inițiativei susțin că studiile bazate pe practica națională și experiența internațională demonstrează că, la etapa actuală de dezvoltare a pieței muncii, este necesară încurajarea revenirii mai devreme din concediul de îngrijire a copilului. Un potențial stimulent ar fi dublarea cuantumului indemnizației pentru primul an în cazul revenirii la serviciu după doi ani.

Calculele făcute de deputați pentru anul următor spun că ar fi nevoie de peste 320 de milioane de lei în plus pentru achitarea acestor plăți. Aceștia menționează că drept sursă ar putea fi veniturile încasate la bugetul public național în urma deprecierii valutei naționale. În anul 2020 cheltuielile se vor reduce, însă, semnificativ.

Share on Social Media

15 October, 2018
Baza de calcul pentru unele categorii de indemnizaţii de asigurări sociale ar putea să se modifice. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale vrea să schimbe și să completeze Legea privind indemnizațiile privind incapacitatea temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale. Modificările vizează baza de calcul a: indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de boli obişnuite sau de accidente nelegate de muncă; indemnizaţiei pentru prevenirea îmbolnăvirilor (carantină); indemnizaţiei de maternitate; indemnizaţiei pentru creşterea copilului până la împ...
12 October, 2018
Părinții aflați în concediu pentru îngrijirea copilului vor putea beneficia de indemnizații și salarii în același timp. Ministerul Sănătății, Muncii și Protectiei Sociale a prezentat pentru consultări publice un proiect care prevede modificarea și completarea Legii privind indemnizațiile privind incapacitatea temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale. Astfel, în cazul în care mama sau tatăl copilului (beneficiari de indemnizație) se angajează ori își reia activitatea de muncă sau se eliberează înainte de expirarea concediului pentru îngrijirea copilului, plata indemnizației lun...

Parteneri

27 February, 2018
Asiguratul care se află în concediul pentru îngrijirea copilului, până la împlinirea vârstei de 3 ani, la toate unităţile în care desfăşoară activităţi, are dreptul la indemnizaţie lunară pentru creşterea copilului de la data acordării concediului şi până la împlinirea vârstei de 3 ani a copilului. În cazul în care data acordării concediului pentru îngrijirea copilului diferă de la o unitate la alta, indemnizaţia se stabileşte începând de la data ultimei acordări a concediului. Potrivit Legii privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale,...
28 November, 2017
O femeie a dat în judecată Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS), pentru că i-a refuzat cererea de a beneficia de indemnizația de îngrijire a copilului. Motivul a fost că, atunci când cererea a fost depusă, femeia nu s-a prezentat personal. Reclamanta a solicitat recunoaşterea refuzului de a accepta, fără prezenţa ei, cererea cu actele anexe pentru beneficierea de indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului, ca fiind neîntemeiat şi ilegal. La fel, reclamanta a cerut obligarea instituției de a primi actele sale, dar și încasarea prejudiciului moral în mărime de 5.000 de lei. În motivare...