Criptomonedele şi-au extins revenirea, iar bitcoin a depăşit iar pragul de 7.500 de dolari la tranzacţionare, pentru prima dată într-o lună, după ce valoarea criptomonedei a fost erodată de îngrijorările cu privire la reglementare încă de la începutul anului, scrie zf.ro. În ultimele 24 de ore, Bitcoin a crescut cu 10,6%, ajungând la 7.500 de dolari, la o capitalizare de piaţă de 127,4 miliarde de dolari. În acelaşi timp, toate criptomonedele au înregistrat creşteri în ultimele 24 de ore – Ethereum cu 6,2%, XRP cu 8,6%, Bitcoin Cash cu 9,4%, iar EOS cu 12%, aceastea fiind top 5 criptomonede din punct de vedere al capitalizării de piaţă. Cea mai mare creştere a fost înregistrată de moneda digitală Ardor, care a crescut cu 48%, la 0,24 dolari per monedă şi o capitalizare de piaţă de 240 de milioanele de dolari, în contextul în care întreaga piaţă a criptomonedelor a ajuns la o capitalizare totală de 296,8 miliarde de dolari, cu 1.649 de criptomonede. Cu toate acestea, bitcoin rămâne cu 60% sub valoarea record din luna decembrie a anului trecut. Ultima dată când criptomonedele s-au tranzacţionat peste 7.500 de dolari a fost în data de 8 iunie înainte de a fi prinse într-un trend de vânzare masivă care a şters 42 de miliarde de dolari din piaţă într-un singur weekend. Unii observatori susţin că ameninţarea a venit din partea atacurilor cibernetice din Coreea de Sud asupra platformelor de exchange, cât şi din intervenţia autorităţilor din China asupra platformelor de trading.