Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a noțiunii de ”spionaj” din alineatul (1) al articolului 337 din Codul penal, ridicată de către un avocat într-un dosar pendinte la Curtea de Apel Chișinău. Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile contestate încalcă prevederile articolelor 4, 20, 21, 22, 23 și 54 din Constituție. Deși sunt invocate aceste prevederi, Curtea consideră că se impune examinarea excepției de neconstituționalitate în baza articolelor 22 și 23 din Constituție, care garantează principiul nulla poena sine lege, nullum crimen sine lege și posibilitatea fiecărei persoane de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle. Curtea reamintește că principiul legalității incriminării, stabilit la articolul 7 § 1 din Convenție, presupune ca legea să definească în mod clar infracțiunile și pedepsele pentru acestea (nullum crimen, nulla poena sine lege certa). Această condiție este îndeplinită atunci când justițiabilul poate cunoaște, pornind de la textul dispoziției pertinente și, atunci când este necesar, cu ajutorul interpretării dată acesteia de către instanțe, care sunt acțiunile și omisiunile care angajează răspunderea sa penală. Astfel, principiul preciziei legii aplicabile urmărește ca persoanele să cunoască dinainte comportamentele de la care trebuie să se abțină și consecințele la care se expun dacă se fac vinovați de comiterea lor, fapt care presupune ca faptele ilicite să fie definite clar, fără dificultăți de ordin sintactic și pasaje obscure, astfel încât persoanele să poată cunoaște cu un grad rezonabil de previzibilitate acțiunile sau inacțiunile care le angajează răspunderea penală. În jurisprudența sa, Curtea Europeană a menționat că, din cauza caracterului general al actelor legislative, modul de redactare a acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Se recurge adesea la categorii generale, nu la liste exhaustive. Utilizarea unei asemenea tehnici legislative nu este suficientă pentru a conduce la incompatibilitatea dispozițiilor legale cu articolul 7 din Convenție, în măsura în care acestea se dovedesc suficient de clare în marea majoritate a cazurilor. Pentru că aceste considerații sunt, de asemenea, valabile, prin prisma articolului 22 din Constituție, trebuie să se considere că alegerea făcută de legislator de a recurge, în dispozițiile contestate de către autor, la noțiuni ca ”spionaj” nu poate constitui, în sine, o încălcare a principiului preciziei legii aplicabile. Această concluzie este susținută de faptul că previzibilitatea legii nu exclude recurgerea la o consiliere juridică adecvată pentru a evalua, la un nivel rezonabil în circumstanțele cauzei, consecințele care pot rezulta dintr‑un anumit act. Acesta este cazul noțiunii de ”spionaj”, care este reglementată de articolul 338 din Codul penal, fiind incidentă în cazul comiterii spionajului de către un cetățean al Republicii Moldova. În plus, sfera de aplicare a noțiunii de spionaj este reglementată și la articolul 7 din Legea privind Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova. Potrivit acestui articol, constituie spionaj fapta de transmitere a informațiilor ce constituie secret de stat altor state, precum și obținerea ori deținerea ilegală a informațiilor ce constituie secret de stat în vederea transmiterii lor unor state străine sau structuri anticonstituționale. Totodată, Curtea menționează că, potrivit articolului 121 din Codul penal, prin secret de stat se înțeleg informațiile definite astfel prin Legea cu privire la secretul de stat. Această Lege definește la articolul 1 secretul de stat ca fiind informațiile protejate de stat în domeniul apărării naționale, economiei, științei și tehnicii, relațiilor externe, securității statului, asigurării ordinii de drept și activității autorităților publice, a căror divulgare neautorizată sau pierdere este de natură să aducă atingere intereselor și/sau securității Republicii Moldova. În aceste împrejurări, Curtea consideră că nu se poate pretinde că noțiunea de ”spionaj” este lipsită de claritate. În fine, pentru consolidarea considerentelor sale, Curtea menționează că în hotărârea Moiseyev v. Rusia, Curtea Europeană a menționat că prevederile legii penale ruse care incriminează fapta de spionaj nu prezintă vicii din perspectiva standardului calității legii. Curtea a considerat că consecințele nerespectării acestei legi erau previzibile în mod adecvat, nu numai cu ajutorul consultanței juridice de specialitate, ci și al bunului-simț. Mai mult, Curtea Europeană a reamintit că interpretarea câmpului de aplicare al unei infracțiuni de o manieră compatibilă cu esența acelei infracțiuni trebuie considerată, de regulă, ca fiind previzibilă. Prin urmare, Curtea Europeană a conchis că nu a fost încălcat articolul 7 al Convenției. Așadar, pornind de la aceste premise, Curtea constată că sesizarea este inadmisibilă și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.