Nota informativă a proiectului privind aprobarea Regulamentului de activitate al Consiliului de supraveghere publică a auditului nu reflectă argumente relevante care să justifice stabilirea unor condiții suplimentare pentru entitățile de audit. Concluzia se regăsește în avizul dat de Centrul Național Anticorupție (CNA) la inițiativă. De asemenea, CNA spune că fundamentarea economico-financiară a proiectului nu reflectă toate aspectele de finanțare a Consiliului de supraveghere publică a auditului. Conform proiectului, pentru funcționarea entității urmează să fie acordate subvenții din bugetul de stat în sumă de peste 1,2 milioane de lei. În urma expertizei s-a mai stabilit că proiectul conține norme contradictorii cu prevederile Legii privind auditul situațiilor financiare. În proiect se regăsesc unele condiții neprevăzute de lege privind organizațiile profesionale ce pot realiza funcția de control extern al calității auditului și entitățile de audit care ar putea fi verificate de către organizația profesională din care fac parte. Totodată, reglementarea, potrivit căreia președintele sau vicepreședintele urmează să fie prezent la ședință pentru a fi considerată deliberativă, este abuzivă și va lăsa la discreția acestora petrecerea ședinței și, respectiv, adoptarea sau tergiversarea adoptării unor decizii. Experții anticorupție atrag atenția la faptul că autorii nu prezintă argumente care justifică incapacitatea celorlalți membri membri de a decide asupra chestiunilor din sfera de competență a Comitetului. Conform proiectului propus pentru consultări publice, Consiliul de supraveghere publică a auditului urmează să fie creată prin reorganizarea Consiliului de supraveghere a activității de audit.