Partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova au reacționat dur la pachetul legislativ pentru reforma fiscală aprobat, ieri, de către Parlament. Documentele prevăd, inclusiv că persoanele fizice pot declara voluntar bunurile nedeclarate. Acestea vor trebui să indice sursa venitului și să achite o taxă de 3% din valoarea bunurilor liberalizate. Astfel, Reprezentanța Fondului Monetar Internațional în Republica Moldova spune că ”opinia preliminară a experților FMI este că pachetul legislativ de modificări bugetar-fiscale și măsuri de amnistie a capitalului nu se aliniază la obiectivele programului susținut de Fondul Monetar Internațional. La concret, măsurile adoptate vor spori caracterul regresiv al sitemului fiscal, vor reduce gradul de conformare fiscală și vor expune sistemul bugetar-fiscal unor riscuri semnificative”. De asemenea, instituția spune că specialiștii FMI analizează implicațiile pachetului de măsuri adoptat, în baza informațiilor ce parvin. Totodată, în reacția oferită de Banca Mondială se menționează că instituția este ”profund îngijorată de pachetul aprobat privind taxele și amnistia de capital”. Instituția financiară mai spune că modificările ar putea compromite angajamentul Guvernului Republicii Moldova de a combate corupția și va avea un impact negativ asupra respectării obligațiilor fiscale, ceea ce va crea riscuri fiscale semnificative. ”Pachetul este în contradicție cu programul de reformă susținut de Grupul Băncii Mondiale”, remarcă autoritatea. Uniunea Europeană își prezintă, la fel, îngrijorarea față de documentul votat de deputați. Opinia a fost prezentată de șeful Delegației UE la Chișinău, Peter Michalko, într-o postare pe pagina sa de Facebook. Acesta spune că legislația adoptată, într-o manieră grăbită și netransparentă, dacă va fi aplicată, ar putea duce la o încălcare angajamentelor asumate de Republica Moldova față de Uniunea Europeană, inclusiv prin Acordul de Asociere, Agenda de Asociere și Memorandumul privind Asistența Macro-financiară, dar și față de alți parteneri internaționale. Totodată, Peter Michalko spune că noile modificări legislative sunt incoerente cu reformele lansate, care au ca obiectiv consilidarea statului de drept, combaterea corupției, spălării banilor și criminalității organizate, precum și îmbunătățirea climatului de afaceri. ”Așteptăm ca autoritățile moldovene să oprească procesul de adoptare a acestei legislații și să o aducă în conformitate cu standardele internaționale”, se mai spune în mesajul acestuia. Și Ambasada Statelor Unite în Republica Moldova spune că este ”extrem de dezamăgită de adoptarea legislaţiei care va diminua capacitatea Moldovei de a combate spălarea banilor. Legea privind declarația voluntară și stimularea fiscală (numită și legea amnistierii capitalului) legitimează furtul şi corupţia şi va dăuna climatului de afaceri al Republicii Moldova. Considerăm că această lege contravine angajamentelor pe care guvernul Republicii Moldova și le-a asumat, și această părere este împărtăşită de partenerii internaţionali de dezvoltare ai Moldovei. Cetățenii Moldovei au suferit deja consecinţele infracţiunilor financiare majore. Infractorii ar trebui pedepsiţi, nu răsplătiţi. Poporul Moldovei merită mai mult”.