21 de persoane au cerut să acceadă în funcția de judecător. Candidații urmează să fie evaluați pentru a se decide dacă sunt admiși sau nu să participe la concursurile de angajare ce vor fi organizate ulterior. Lista  acestora urmează să fie aprobată, marți, 31 iulie, de către Consiliul Superior al Magistraturii. La funcția de judecător râvnesc patru avocați, și anume: Dorian Pîcălău, Mircea Patrachi, Natalia Pavlov și Dmitrii Gubceac. Cel puțin unul dintre ei, Dorian Pîcălău, a mai avut o tentativă să ajungă magistrat, în anul 2014. Candidatura lui n-a fost admisă, însă, pentru a participa la concursurile de angajare. Consiliul Superior al Magistraturii a constatat atunci că nu are experiența profesională necesară pentru a candida la funcţia de judecător în baza vechimii în muncă.  Cereri pentru a deveni magistrați au mai depus doi procurori: Oleg Popov, de la Procuratura municipiului Chișinău și Iulian Suhan, de la PCCOCS, dar și un inspector principal de la Centru Național Anticorupție, Igor Breazu. Printre candidați se regăsesc și reprezentanți ai mediului academic, și anume: Doina Cazacu, conferențiar universitar la USEFS și Andrei Nastas, șef de catedră la aceiași universitate și lector universitar la ASEM.  Alte 12 persoane înscrise în listă activează în funcția de asistent judiciar în diferite instanțe din țară. Cinci sunt de la Curtea Supremă de Justiție, patru - de la Curtea de Apel Chișinău și trei - de la instanțele de nivel întâi din Cahul și Bălți. Lista completă a acestora este următoarea:
  • Natalia Pasat, de la Curtea Supremă de Justiție;
  • Ludmila Cenuș, de la Curtea Supremă de Justiție;
  • Mariana Ojoga, de la Curtea Supremă de Justiție;
  • Severina Sîrbu, de la Curtea Supremă de Justiție;
  • Silvia Guzun, de la Curtea Supremă de Justiție;
  • Vera Harlampov, de la Curtea de Apel Chișinău;
  • Elena Dehterenco, de la Curtea de Apel Chișinău;
  • Anatolii Blinov, de la Curtea de Apel Chișinău;
  • Elena Mandiș, de la Curtea de Apel Chișinău;
  • Alina Sidorenco, de la Judecătoria Cahul;
  • Viorica Semeniuc, de la Judecătoria Bălți;
  • Inna Cruc, de la Judecătoria Bălți. 
Tot la următoarea ședință, Consiliul Superior al Magistraturii urmează să examineze solicitarea magistratului Viorel Pușcaș, de la Judecătoria Bălți, de a fi evaluat pentru o eventuală promovare în instanța ierarhic superioară.