Parlamentul a aprobat extinderea suprafețelor zonelor economice libere ZEL ”Bălți”, ZEL ”Ungheni-Business” și ZAL ”Expo-Business-Chișinău”. Astfel, în componența ZEL ”Ungheni-Business” au fost incluse mai multe locații, după cum urmează:
  • un teren de 19,1803 ha, amplasat în municipiul Ungheni;
  • un teren de 32,2695 ha, amplasat în extravilanul comunei Tuzara, raionul Călărași;
  • două terenuri amplasate în orașul Nisporeni.
În prezent, în ZEL ”Ungheni-Business” activează 36 de rezidenți cu diverse genuri de activitate ca: producerea de echipamente pentru autoturisme (huse), producerea mobilei, fabricarea covoarelor, producerea firelor sintetice și de lână, fabricarea încălțămintei, producerea cablurilor și cablajelor electronice și electrice, producerea lacurilor și vopselelor pentru autoturisme, etc. În același timp, în componența ZAL ”Expo-Business-Chişinău” a fost inclus un teren cu suprafața de 17,89 ha din orașul Sîngera. În ZAL ”Expo-Business-Chişinău” sunt înregistraţi 43 de rezidenţi. Aceștia au ca gen de activitate producerea materialelor de construcţie, a vinurilor, divinurilor, dar şi operaţiuni de sortare, marcare, ambalare a mărfurilor care tranzitează teritoriul vamal al Republicii Moldova. Proiectul aprobat mai prevede includerea în componența ZEL ”Bălți” a mai multor locații, după cum urmează:
  • două terenuri cu suprafața totală de peste 2,5 ha în municipiul Bălți;
  • două terenuri de 0,4 ha în municipiul Cahul;
  • un teren de 8,92 hа în orașul Ștefan Vodă;
  • un teren de 20 hа în orașul Cimișlia;
  • două terenuri cu suprafața de peste 3 ha în municipiul Strășeni;
  • trei terenuri cu suprafața totală de aproape 1,5 ha în satul Albinețul Vechi, raionul Fălești;
  • un teren de 8,5234 ha în orașul Rezina.
La sfârșitul anului trecut  ZEL ”Bălți” avea 55 companii rezidente, investițiile totale ale acestora au constituit cca. 162 milioane dolari. Rezidenții zonei au creat peste 6.200 locuri de muncă directe cu un salariu mediu de peste 11.600 lei. Cifra de afaceri totală a rezidenților ZEL ”Bălți” a constituit în anul 2017 mai mult de 4 miliarde lei, dintre care 2,75 miliarde lei – vânzări de producție industrială. Sunt rezultate care aproape egalează sau chiar depășesc rezultatele tuturor celorlalte zone economice libere din țară luate împreună. Potrivit autorilor, noile modificări vor eficientiza utilizarea spațiilor existente și vor contribui la crearea unui mediu investițional atractiv, juridic sigur, stabil şi previzibil pentru agenții economici autohtoni și străini. Conform datelor statistice, volumul total al investițiilor în ZEL, la sfârșitul anului 2017, a constituit circa 350 milioane de dolari, în creștere cu 22,7% față de aceeași perioadă a anului 2016. Totodată, volumul total al vânzărilor nete a producției industriale, fabricate de către rezidenții ZEL, în perioada ianuarie – decembrie 2017, s-a majorat cu 49,1%, comparativ cu anul 2016, și a constituit 6.603,8 milioane de lei. Anul trecut, numărul de angajați ai rezidenților ZEL a fost de 11.926 de persoane.