Concedierea salariaților care au fost aleși în organele sindicale, nu se admite timp de doi ani după expirarea mandatului, cu excepția cazurilor de lichidare a unității sau de comitere de către salariații respectivi a unor acțiuni culpabile, pentru care legislația în vigoare prevede posibilitatea concedierii. Prevederea este stipulată în decizia Curții Constituționale după examinarea constituționalității art. 388 din Codul muncii. Verificarea constituționalității prevederilor art. 388, alin. (4) din Codul muncii a fost solicitată de către Colegiul civil al Curții de Apel Chișinău. Sesizarea a fost făcută din oficiu, întrucât Colegiul a considerat că ”interzicerea concedierii în interiorul termenului de doi ani de la încetarea mandatului de membru ales al comitetului sindical […] este neproporțională scopului legitim de protecție a drepturilor salariaților în raport cu drepturile angajatorului în procesul de organizare a funcționării unității”. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate a articolului 388, alin. (4) din Codul muncii Curtea Constituțională a subliniat că principiul democrației sindicale asigură o protecție specială salariaților aleși în organele de conducere ale organelor sindicale pentru a preveni luarea unor decizii abuzive de către conducerea unităților; În acest sens, articolul 1 din Convenția Organizației Internaționale a Muncii privire la protecţia drepturilor reprezentanților lucrătorilor la întreprinderi, acordate lor și de articolul 7 din Directiva 2002/14/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 martie 2002 de stabilire a unui cadru general de informare şi consultare a lucrătorilor din Comunitatea Europeană, prescrie o protecție eficace și garanții suficiente pentru a le permite reprezentanților sindicali să-și îndeplinească în mod corespunzător obligațiile care le-au fost încredințate. Curtea menționează că această protecție este prevăzută de articolul 388 alin. (4) din Codul muncii, care interzice concedierea salariaților aleși în organele sindicale, indiferent de faptul dacă au fost eliberați sau nu de la locul de muncă de bază, timp de doi ani după expirarea mandatului, cu excepţia cazurilor de lichidare a unității sau de comitere de către salariații respectivi a unor acţiuni culpabile, pentru care legislaţia în vigoare prevede posibilitatea concedierii. În asemenea cazuri, concedierea se efectuează potrivit criteriilor generale. Curtea notează că reprezentanţii lucrătorilor din întreprinderi trebuie să beneficieze de o protecţie eficientă împotriva oricăror măsuri care i-ar putea prejudicia, inclusiv desfacerea contractului de muncă, şi care ar avea drept cauză calitatea sau activitățile lor de reprezentanți ai lucrătorilor, apartenența sindicală sau participarea la activităţi sindicale, în măsura în care acționează potrivit legilor, convențiilor colective sau altor aranjamente convenționale în vigoare. Cu referire la dispozițiile articolului 388 alin. (4) din Codul muncii, care instituie protecția salariaților aleși în organele sindicale împotriva concedierii timp de doi ani după expirarea mandatului, Curtea reține că membrii organelor sindicale se află într-o situație diferită de cea a celorlalți salariați, protecția lor legală fiind justificată și necesară. Măsura de protecție a mandatului exercitat de reprezentanții aleși în organele de conducere ale sindicatelor are caracterul unei garanții legale împotriva eventualelor acțiuni de constrângere, șantaj sau reprimare, de natură să împiedice exercitarea mandatului. Este evident că liderii sindicali nu și-ar putea îndeplini mandatul încredințat de salariați de a le apăra drepturile și de a promova interesele profesionale, economice și sociale ale acestora, dacă ar fi expuși unor represiuni, amenințări sau șantajări din partea angajatorilor. Situația deosebită în care se află salariații membri ai organelor de conducere ale sindicatelor este determinată de atribuțiile lor în asigurarea îndeplinirii rolului sindicatelor, prevăzut de articolul 42 alin. (2) din Constituție. Curtea reține că membrii sindicatelor, în calitatea lor de reprezentanți, promotori și apărători ai drepturilor și intereselor profesionale și economice ale salariaților, vin mai des în contact direct cu reprezentanții angajatorului, adesea în situații conflictuale, în care nu ar mai putea acționa eficient dacă eventual ar fi supuși măsurilor represive din partea angajatorului. Aceste circumstanțe justifică tratamentul juridic prin reglementarea unor măsuri speciale și eficiente de apărare a stabilității raporturilor de muncă. Prin urmare, Curtea constată că protecția de care beneficiază persoanele cu funcții eligibile într-un organism sindical, prevăzută de articolul 388 alin. (4) din Codul muncii, este o protecție necesară și adecvată, care corespunde cerințelor constituționale și celor prevăzute de actele internaționale, fiind instituită în scopul respectării libertății sindicale și al garantării efectivității acesteia. Cu referire la critica de neconstituționalitate raportată la dispozițiile articolului 46 din Constituție, Curtea reține că prevederile de lege contestate obligă angajatorul la plata unei remunerații pentru salariatul care a ocupat anterior o funcție eligibilă într-un organ sindical. Această remunerație se plătește pentru îndeplinirea atribuțiilor corespunzătoare locului de muncă ocupat. Astfel, Curtea constată că prevederile contestate nu afectează esența dreptului de proprietate al angajatorului. Având în vedere cele menționate, Curtea reține că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate este nefondată.