Apărătorii din Ungheni și Nisporeni sunt invitați la cursurile de instruire organizate de Centrul de Instruire a Avocaților. La fel, la aceste instruiri sunt invitați și avocații stagiari.  Astfel, în data de 17 august, la Ungheni, va fi organizat un curs mixt pentru avocații și avocații stagiari din Ungheni și Nisporeni. La fel, în perioada 23-24 august, tot la Ungheni, va fi organizată o altă instruire de două zile, mixtă, pentru avocații și avocații stagiari din Ungheni și Nisporeni. Centrul de Instruire a Avocaților anunță că începând cu luna septembrie se vor amplifica orarele instruirilor, iar seminarele vor viza tema modificărilor la Codul civil și Codul de procedură civilă, dar și alte subiecte. Totodată, în luna august vor fi organizate, în data de 15 și 16, două cursuri distincte, doar pentru avocați stagiari. Mai exact, este vorba de seminarul ”Procedura Curții Europene a Drepturilor Omului”. Formatorul acestui curs de formare inițială va fi avocatul Vladislav Gribincea. Seminarul va avea loc la sediul Uniunii Avocaților din Moldova și va fi dedicat strict avocaților stagiari.