Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă sesizarea depusă de avocații companii Moldcell în dosarul în care se judecă cu o organizație de gestiune colectivă a drepturilor de autor. Aceasta le cere trei la sută din suma încasată din vânzarea echipamentului și a suporturilor pentru imprimări audio/video, precum și prejudicii morale de 1 milion de euro. Apărătorul operatorului de telefonie mobilă a cerut să fie declarate neconstituționale sintagmele ”ect.” și ”suporturi materiale care pot fi utilizate pentru efectuarea unor atare reproduceri” din conținutul art. 26 alin. (3) al Legii privind dreptul de autor şi drepturile conexe. În motivarea sesizării, acesta a susținut că dispozițiile legale contestate sunt imprevizibile pentru că legea nu stabilește o listă exhaustivă a echipamentelor și suporturilor pentru care trebuie achitată o remunerație compensatorie în baza articolului 26 alin. (3) din Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe. Astfel, problema abordată de către autorul excepției ține de calitatea legii, fiind incident articolul 23 alin. (2) din Constituție. Cu titlu preliminar, Curtea observă că remunerația compensatorie la care face referire articolul 26 din Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe are ca obiect despăgubirea ”corespunzătoare” a autorilor pentru utilizarea neautorizată a operelor lor protejate. Astfel, în cazul prevăzut de alin. (1) al articolului 26 din Lege, remunerația compensatorie are ca bază prejudicierea drepturilor autorului asupra unei anumite opere. Obligația de a repara prejudiciul respectiv are loc prin finanțarea compensației care va fi plătită titularului de drepturi în discuție. Curtea mai menționează că, având în vedere dificultățile practice de identificare a utilizatorilor privați, precum și de obligare a acestora să îi despăgubească pe titularii drepturilor de autor pentru prejudiciul provocat și având în vedere faptul că prejudiciul care poate decurge din fiecare utilizare în folos personal, luată individual, poate fi neînsemnat. Prin urmare, nu dă naștere unei obligații de plată. Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza Padawan SL v. Sociedad General de Autores y Editores de España, a reținut că, pentru a finanța compensația echitabilă, poate fi instituită o ”redevență pentru copia privată” nu în sarcina persoanelor private vizate, ci a celor care dispun de echipamente, de aparate sau de suporturi de reproducere digitală și care, astfel, pun respectivele echipamente, în drept sau în fapt, la dispoziția persoanelor private sau le furnizează acestora din urmă un serviciu de reproducere. În cadrul unui asemenea sistem, persoanele care dispun de aceste echipamente au obligația de a plăti redevența pentru copia privată. Totodată, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a menționat că nimic nu-i împiedică pe acești debitori să includă cuantumul redevenței pentru copia privată în prețul de vânzare/închiriere a respectivelor echipamente, aparate și suporturi de reproducere sau în prețul serviciului de reproducere furnizat. Această soluție este împărtășită și de către legislatorul din Republica Moldova, care a prevăzut la articolul 26 alin. (3) din Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe că remunerația compensatorie menţionată la alin. (1) se achită de către persoanele fizice şi juridice care produc sau importă orice echipament (audio, videomagnetofoane, drivere pentru discuri etc.) şi suporturi materiale (suporturi pentru imprimarea sonoră şi/sau video, casete, discuri laser, compact-discuri etc.) care pot fi utilizate pentru efectuarea unor atare reproduceri. Cu privire la criticile autorului excepției, potrivit cărora textele ”etc.” și ”suporturi materiale [...] care pot fi utilizate pentru efectuarea unor atare reproduceri” de la articolul 26 alin. (3) din Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe nu sunt formulate în mod exhaustiv, Curtea reține că acest fapt este compensat de către legislator prin menționarea caracteristicilor echipamentelor și ale suporturilor materiale. Acestea trebuie să poată fi utilizate pentru efectuarea unor asemenea reproduceri. De asemenea, Curtea observă că Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe îi conferă noțiunii ”reproducere” un înțeles autonom. Astfel, potrivit articolului 3 din Lege, reproducerea presupune realizarea unuia ori a mai multor exemplare ale unei opere sau ale unui obiect al drepturilor conexe, fie directă sau indirectă, temporară sau permanentă, prin orice mijloc sau sub orice formă, inclusiv în scopul imprimării audio ori video şi/sau al stocării unei opere ori a unui obiect al drepturilor conexe pe suporturi materiale sau electronice. În acest sens, Curtea observă că din noțiunea menționată rezultă că reproducerea unei opere publicate legal poate fi efectuată prin orice echipament sau suport material care are asemenea funcții. De altfel, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut în cauza Hewlett-Packard Belgium SPRL v. Reprobel SCRL, că simpla capacitate a acelorași aparate de a efectua reproduceri este suficientă pentru a justifica aplicarea redevenței persoanelor în discuție, cu condiția ca respectivele echipamente sau aparate să fi fost puse la dispoziția persoanelor fizice în calitate de utilizatori privați. Așadar, Curtea reține că textele ”etc.” și ”suporturi materiale [...] care pot fi utilizate pentru efectuarea unor atare reproduceri” de la articolul 26 alin. (3) din Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe sunt redactate în mod clar și previzibil, în conformitate cu articolul 23 alin. (2) din Constituție. Prin urmare, Curtea reține că sesizarea privind excepția de neconstituționalitate este nefondată și a declarat inadmisibilă sesizarea.