Autor: Sabina Cerbu, avocat, Casa de Avocatură ”Efrim, Roșca și Asociații”  În modificările operate la Codul civil sunt listate o serie de drepturi incluse în categoria drepturilor personalității, o categorie de altfel nouă pentru legislația civilă moldovenească. Astfel, art. 311 listează în mod expres care sunt acestea, și anume:
  1. dreptul la viață;
  2. dreptul la sănătate;
  3. dreptul la integritatea fizică și psihică;
  4. dreptul la libera exprimare;
  5. dreptul la nume; 
  6. dreptul la onoare, demnitate și reputație profesională;
  7. dreptul la propria imagine;
  8. dreptul la respectarea vieții intime, familiale și private; 
  9. dreptul la protecția datelor cu caracter personal;
  10. dreptul la respectarea memoriei și corpului său după deces;
  11. alte drepturi prevăzute de lege.
Multe dintre aceste drepturi se regăseau și în versiunea anterioară a Codului Civil, însă unele au apărut în mod expres în legislația civilă abia acum, cum ar fi dreptul la propria imagine. În cele ce urmează, o să încercăm să explicăm și să analizăm aplicabilitatea normelor juridice referitoare la Dreptul la propria imagine. Acest drept al persoanei este prevăzut separat în Codul Civil în art. 315, care prevede că: ”în exercitarea dreptului la propria imagine, persoana poate să interzică ori să împiedice reproducerea, în orice mod a înfățișării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz, utilizarea unei asemenea reproduceri”. În Codul civil al României, precum și în baza jurisprudenței CtEDO, acest drept este o componentă a dreptului la respectarea vieții private, reglementat de art. 8 din Convenție (CEDO) care are scop protejarea identității persoanei, a sferei sale intime, a relațiilor sale personale, a libertății sexuale (a se vedea C.Bârsan, Convenția Europeană a drepturilor omului, p.612).  Autorii modificărilor Codului civil al Republicii Moldova, totuși, califică acest drept a fi unul autonom, o componentă a drepturilor personalității. Cert este că dreptul la propria imagine, indiferent în care categorie de drepturi nu ar fi calificat, are mari incidențe cu dreptul la respectarea vieții private.  CONȚINUTUL acestui drept ne permite să ne opunem de fiecare dată atunci când este captată imaginea sau vocea fără un consimțământ exprimat în prealabil.  Despre necesitatea reglementării nu se pune problema, în contextul unei societăți avansate din punct de vedere tehnologic, unde fiecare are cel puțin un telefon cu dispozitiv foto/ video integrat, care poate capta imagini și înregistra voce. Totuși, este extrem de important să cunoaștem care sunt limitele ingerinței dreptului la propria imagine.  Condițiile dreptului la propria imagine: 
  1. Imaginea trebuie să fie recognoscibilă
Această condiție nu rezultă expres din textul legii, însă este inerentă exercitării dreptului la propria imagine. Imaginea propriei persoane trebuie să fie recognoscibilă publicului, în care să fie foarte clar că anume dvs. sunteți în imagine. În cazul în care sunteți captat în imagine cu spatele și nu pot fi deslușite caracterele fizice, cel mai probabil nu veți putea face uz de acest drept.
  1. Consimțământul prealabil pentru reproducerea și difuzarea imaginii
Deși legea civilă nu vociferează expres că ar fi nevoie de un consimțământ prealabil înainte de captarea imaginii sau a vocii, din conținutul art. 315 al Codului civil putem deduce acest lucru. Același articol, reglementează situația în care va opera și PREZUMȚIA CONSIMȚĂMÂNTULUI: ”dacă o persoană consimte ca imaginea să fie captată în circumstanțe din care rezultă în mod evident că imagine ava fi difuzată, se prezumă că ea de asemenea consimte la reproducerea și difuzarea acesteia pe cale obișnuită, așa cum se putea aștepta în mod rezonabil în aceste circumstanțe.(art. 315 alin. (2) Cod civil)”. La modul practic ne puteam imagina situația în care vă aflați într-un club de noapte unde se fac poze de către un fotograf angajat de administratorii localului. Este o practică des întâlnită și utilizată în scopuri publicitare. Dacă ați consimțit faptul de a vă capta într-o anumită imagine, ar trebui să admiteți că aceste imagini ulterior vor fi difuzate într-un cerc mai larg de persoane, cum ar fi plasarea acestora pe profilurile rețelelor de socializare a respectivelor localuri. În alt caz, puteți din start refuza să fiți fotografiat fără a oferi explicații adiționale, în special când este vorba de un eveniment privat chiar dacă se desfășoară într-un spațiu mai public, cum este un club de noapte. Același lucru se poate întâmpla și cu imaginile foto/video pe care le plasați pe diverse rețele de socializare, care ulterior sunt distribuite de terțe persoane. Odată ce le-ați plasat, în mod rezonabil, reieșind din aceste circumstanțe, ați admis că acestea pot fi difuzate pe cale obișnuită. Citiți cu atenție condițiile și termenele de confidențialitate și securitate. Aceste platforme vă pun la dispoziție suficiente instrumente de protecție ca imaginile dvs. să nu poată fi accesate de un grup mai larg de persoane sau să fiți etichetați în diferite poze fără consimțământul dvs. Aveți opțiunea să raportați aceste imagini administratorilor platformei sau să bifați opțiunile care să nu permită terților distribuirea postărilor dvs.  Prezumția consimțământului trebuie analizată restrictiv. Un exemplu în acest sens îl oferă autorul român A. Popa , care explică că consimțământul se prezumă a fi dat pentru captarea și difuzarea imaginii corecte a unei persoane și nu pentru o reprezentare deformată sau desprinsă din context. De exemplu, medicul care a susținut o conferință în cadrul unui congres organizat de o societate, care fabrică produse cosmetice, a consimțit implicit la reproducerea imaginii sale în ilustrarea unui reportaj cu privire la manifestare și nu la apariția fotografiei într-un periodic care are scop promovarea publicitară a produselor. Când NU ESTE NECESAR consimțământul persoanei? Contrar legislației românești, legea civilă a Republicii Moldova definește în mod expres în art. 318 situațiile în care consimțământul persoanei nu este necesar, și anume:
  • în cazul în care imaginea, înregistrarea audio sau video este făcută sau folosită pentru a exercita sau a proteja alte drepturi sau alte interese protejate de lege;
Această excepție este una destul de generală și de fiecare dată va urma un exercițiu destul de dificil în a analiza prioritatea unor drepturi vis-a-vis de celelalte. Practica judiciară va avea un rol important în aplicarea acestei excepții și la asigurarea unui echilibru echitabil între interesele concurente sau un interes general.  Pentru a înțelege cum ar putea fi aplicată în practică această excepție de la regulă, ar fi cazul să simulăm niște situații cum ar fi:
  1. captarea unor imagini foto și video al în momentul în care are loc comiterea unei infracțiuni sau contravenții, unde aceste imagini pot folosi drept probe într-un eventual proces civil sau penal. Scopul captării imaginii nu va avea intenția să fixeze caracterele fizice ale unei persoane, dar faptul comiterii infracțiunii. În această ipoteză ar exista un interes general, cel de a descoperi o infracțiune. Însă, și aici sunt limite pe care le invocă jurisprudența CtEDO. Aceasta stabilește că ar exista un interes public pentru a transmite informații despre o persoană gata să sinucidă, dar nu există interes public spre a difuza publicului imaginea cu chipul acesteia (a se vedea Hotărârea CtEDO Peck vs. UK, 2003).
  1. captarea unor imagini foto video spre exemplu a unor politicieni. De nenumărate ori, Curtea Europeană a subliniat că viață privată a oamenilor politici se îmbină cu viața lor publică. Astfel, ei se pot afla în centrul atenției și sub controlul opiniei publice. (a se vedea C. Bîrsan, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, p.604). Ar fi eventual de interes public dacă politicianul în viața sa, în afara sferei publice, are un comportament care este incompatibil cu funcția pe care o deține sau întreprinde activități ce generează conflicte de interese. Este evident faptul că politicianul nu este lipsit complet de viața sa privată, instanța de judecată va urma să analizeze complexitatea circumstanțelor speței. În consecință, să verifice în ce măsură imaginea captată a politicianului este sau nu de interes public, și dacă este un interes protejat de lege. Or, dacă acesta este fotografiat cum își duce copilul la grădiniță nu ar fi o informație de interes public. (A se vedea  hotărârea CtEDO, Von Hannover vs Germania, 2004)
  • în cazul în care o imagine, document personal sau o înregistrare audio sau video se face sau este folosită în baza legii în scopuri oficiale, sau în cazul în care cineva execută un act public în interes public.
Această excepție ar fi aplicabilă, cu titlu de exemplu, în următoarele situații: 
  1. Organele de urmărire penală sunt în drept să capteze imagini la momentul reținerii infractorului, efectuarea perchezițiilor sau interceptarea convorbirilor telefonice în condițiile stabilite de lege și autorizate de judecătorul de instrucție. Nu este necesar de consimțământul prealabil al celui reținut pentru captarea imaginii, însă nu și pentru difuzarea acesteia în presă.
În Hotărârea CtEDO Popov vs Bulgaria, 2016, Curtea statuează că filmarea de către poliție a momentului arestării unei persoane și transmiterea către mass-media pentru a fi difuzată constituie o încălcare a vieții private, chiar dacă este vorba de un politician. Practica Curții prevede posibilitatea difuzării în presă a imaginilor persoanei sub urmărire penală decât în cazul în care ea se sustrage de la urmărirea penală și este necesară ajutorul populației pentru a o prinde (a se vedea Hotărârea CtEDO Khuzin ș.a. vs. Rusia, 2008)
  1. Audierea martorului în procedură civilă, Codul de Procedură Civilă în art. 220 prevede că audierea martorului se înregistrează audio și, după caz video, cu anexarea suportului digital al înregistrării declarațiilor la materialele dosarului, fapt care se consemnează în procesul verbal al ședinței. În această situație martorul este doar informat că are loc înregistrarea audio, nu este vorba de manifestarea unui consimțământ în prealabil.
  • pentru înregistrarea imaginii sau vocii, și pentru utilizarea acestei înregistrări, atunci când aceasta este făcută în mulțime sau în timpul unui eveniment public.
Excepția menționată mai sus nu trebuie extinsă la tot ce înseamnă spațiu public. Altfel dreptul la propria imagine s-ar limita doar la spațiul privat, ceea ce ar contraveni scopului în sine al acestui drept. O persoană beneficiază de dreptul său la imagine și atunci când se află într-un loc public, cum ar fi pe stradă. De exemplu, atunci când sunteți filmat de un jurnalist în stradă la un bancomat să vă extrageți în numerar banii, puteți să vă opuneți și să solicitați să nu vă captureze imaginea și să nu fie distribuită.  O persoană are tot dreptul să rămână în anonimat și nu trebuie să ofere explicații terților despre ce face și unde se duce. Excepția referă la situații în care sunteți prezent în mulțime (ex. concert, meci de fotbal, participarea la un maraton, greve, întrevederi electorale, etc.) sau atunci când participați la un eveniment public, unde în mod cert este presă sau alte persoane cu dispozitive tehnice care înregistrează evenimentul. În aceste condiții, chiar și sub aspect practic, ar fi imposibil să se ceară un consimțământ în prealabil capturării de imagini foto si video de la toate persoanele prezente la eveniment. Mai mult ca atât, captarea imaginii dvs. constituie doar un detaliu dintr-o poză ce reprezintă o adunare sau o manifestare publică. Mai mult, Legea privind drepturile de autor și conexe în art. 21 alin. (3) lit. c), prevede că în lipsa unei clauze contractuale contrare, consimțământul persoanei reprezentate în opera fotografică nu este necesară, dacă persoana reprezentată constituie numai un detaliu al unei opere fotografice ce reprezintă un peisaj, un grup de persoane sau o manifestare publică. O problemă ridicată de mai mulți profesioniști ar fi cazul în care din mulțime este capturată imaginea dvs., ca și portret, și nu mai constituie un detaliu dintr-un peisaj. Conchidem că ar fi totuși necesar consimțământul. Or, aceeași Lege privind drepturile de autor și conexe în art. 21 alin. (3) prevede în mod expres că, crearea, reproducerea și distribuirea unei opere fotografice ce conține un portret se permit doar cu consimțământul persoanei reprezentate sau al succesorilor acesteia. Subiectul dreptului la propria imagine este unul foarte complex și nu poate fi privit separat de celelalte drepturi incidente, cum este dreptul la respectarea vieții private, dreptul la confidențialitatea datelor cu caracter personal și altele din cele listate în art. 311 al Codului Civil. Orice speță va necesita o analiză prin prisma opticii fiecărui drept incident, iar instanța de judecată va efectua un exercițiu dificil în a aprecia echilibrul între interese concurente și interesul general.