Pentru un echilibru în raporturile de muncă legislația în vigoare prevede atât drepturile cât și obligațiile salariaților. Conform Codului muncii, salariatul are dreptul la încheierea, modificarea, suspendarea şi desfacerea contractului individual de muncă, în modul stabilit de Cod. De asemenea, acesta are dreptul la muncă, conform clauzelor contractului individual de muncă și la un loc de muncă, în condiţiile prevăzute de standardele de stat privind organizarea, securitatea şi sănătatea în muncă, de contractul colectiv de muncă şi de convenţiile colective. Codul mai prevede că angajatul are dreptul la achitarea la timp şi integrală a salariului, în corespundere cu calificarea sa, cu complexitatea, cantitatea şi calitatea lucrului efectuat, dar și la odihnă, asigurată prin stabilirea duratei normale a timpului de muncă, prin reducerea timpului de muncă pentru unele profesii şi categorii de salariaţi, prin acordarea zilelor de repaus şi de sărbătoare nelucrătoare, a concediilor anuale plătite. Totodată, are dreptul:
  • la informarea deplină și veridică privind condițiile de activitate, anterior angajării sau transferării într-o altă funcție;
  • la informarea și consultarea privind situația economică a unității, securitatea și sănătatea în muncă și privind alte chestiuni ce țin de funcționarea unității, în conformitate cu prevederile prezentului cod;
  • la adresare către angajator, patronate, sindicate, organele administraţiei publice centrale şi locale, organele de jurisdicţie a muncii;
  • la formare profesională, reciclare şi perfecţionare, în conformitate cu prezentul cod şi cu alte acte normative;
  • la libera asociere în sindicate, inclusiv la constituirea de organizaţii sindicale şi aderarea la acestea pentru apărarea drepturilor sale de muncă, a libertăţilor şi intereselor sale legitime;
  • la participare în administrarea unităţii, în conformitate cu prezentul cod şi cu contractul colectiv de muncă;
  • la purtare de negocieri colective şi încheiere a contractului colectiv de muncă şi a convenţiilor colective, prin reprezentanţii săi, la informare privind executarea contractelor şi convenţiilor respective;
  • la apărare, prin metode neinterzise de lege, a drepturilor sale de muncă, a libertăţilor şi intereselor sale legitime;
  • la soluţionarea litigiilor individuale de muncă şi a conflictelor colective de muncă, inclusiv dreptul la grevă, în modul stabilit de prezentul cod şi de alte acte normative;
  • la repararea prejudiciului material şi a celui moral cauzat în legătură cu îndeplinirea obligaţiilor de muncă, în modul stabilit de prezentul cod şi de alte acte normative;
  • la asigurarea socială şi medicală obligatorie, în modul prevăzut de legislaţia în vigoare.
Salariaţii nu pot renunţa la drepturile ce le sunt recunoscute prin prezentul cod. Orice înţelegere prin care se urmăreşte renunţarea salariatului la drepturile sale de muncă sau limitarea acestora este nulă. În același timp, salariatul este obligat să-şi îndeplinească conştiincios obligaţiile de muncă prevăzute de contractul individual de muncă, precum și normele de muncă stabilite. Salariatul mai este obligat să respecte cerinţele regulamentului intern al unităţii şi să poarte în permanenţă asupra sa permisul nominal de acces la locul de muncă, acordat de angajator și să respecte disciplina muncii. Alte obligații sunt:
  • să manifeste un comportament nediscriminatoriu în raport cu ceilalţi salariaţi şi cu angajatorul;
  • să respecte dreptul la demnitate în muncă al celorlalţi salariaţi;
  • să respecte cerinţele de securitate şi sănătate în muncă;
  • să manifeste o atitudine gospodărească faţă de bunurile angajatorului şi ale altor salariaţi;
  • să informeze de îndată angajatorul sau conducătorul nemijlocit despre orice situaţie care prezintă pericol pentru viaţa şi sănătatea oamenilor sau pentru integritatea patrimoniului angajatorului.
De altfel, salariatul mai este obligat să informeze de îndată angajatorul sau conducătorul nemijlocit despre imposibilitatea de a se prezenta la serviciu și să prezinte, în termen de cinci zile lucrătoare după reluarea activității de muncă, documentele care justifică absența. El mai trebuie să achite contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii şi primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în modul stabilit și să îndeplinească alte obligaţii prevăzute de legislaţia în vigoare, de contractul colectiv de muncă şi de convenţiile colective.