Trei companii de asigurări au înregistrat în prima jumătate a anului pierderi de aproximativ 46 de milioane de lei. Potrivit datelor prezentate de Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF), cele mai mari pierderi au fost suportate de Alliance Insurance Group SA, care a rămas fără licență la începutul lunii iulie. Asigurătorul a raportat pierderi în valoare de 22,65 milioane lei. Pagube aproximativ egale a înregistrat și Asito SA – 22,15 milioane de lei, iar cea de a treia companie cu probleme financiare este Intact Asigurari Generale SA, care a suportat pierderi de 1,3 milioane lei. Cât privește profitul obținut de companii, cel mai bine pare să le meargă celor de la Grawe Carat Asigurari SA. Asigurătorul a înregistrat un profit de peste 12,4 milioane lei. Donaris Vienna Insurance Group SA a câștigat mai bine de 8,5 milioane lei, iar Acord Grup SA și Moldasig SA au obținut aproximativ aceleași sume, câte 6,5 și, respectiv, 6,4 milioane lei. În total, în prima jumătate a anului au activat 17 companii de asigurări, iar profitul total înregistrat de acestea este 8,37 milioane lei.