Avocații sunt îndemnați să spună ce neclarități întâlnesc în aplicarea modificărilor făcute, în ultima perioadă, la Codul de procedură civilă. Ulterior, subiectele identificate vor fi discutate împreună cu reprezentanții Pricewaterhouse Coopers Moldova (PwC), care au acordat asistență în procesul de modificare a Codului. Astfel, propunerile privind situațiile de ambiguitate, incoveniențele și dificultățile întâlnite, pot fi expediate până în data de 5 septembrie, la adresa de e-mail [email protected]. Conform Centrului de Instruire a Avocaților, subiectele identificate vor fi analizate în cadrul a două seminare, organizate pentru apărători. Acestea vor avea loc la începutul lunii septembrie. Detalii privind data și ora exactă vor fi anunțate ulterior. Amintim că, la începutul lunii august, Codul de procedură civilă a fost republicat. Documentul conține toate completările și modificările efectuate în ultima perioada.