Câte trei candidați pentru loc! Institutul Național al Justiției (INJ) a anunțat că s-a încheiat înscrierea la concursul de admitere pentru cursurile de formare inițială a candidaților la funcțiile de judecător și de procuror. Astfel, în perioada 2 iulie – 30 august, la Comisia pentru organizarea și desfășurarea concursului de admitere au depus cereri 129 de concurenți, care au întrunit condițiile de participare la concurs. Cei mai mulți dintre ei, 76, s-au înscris în cursa pentru studii la funcția de procuror, iar 53 de persoane pentru studii la funcția de judecător. În actuala sesiune de admitere, Consiliul INJ a scos la concurs 15 locuri de studii pentru candidații la funcția de judecător și 20 de locuri pentru candidații la funcția de procuror. Începând de astăzi concurenții vor susține testul psihologic eliminatoriu, testul de specialitate (testul-grilă) și proba orală. Rezultatele concursului vor fi anunțate pe 27 septembrie. Amintim că, INJ a decis și în acest an să prelungească perioada de recepționare a dosarelor pentru înscriere a concurs. Asta după ce până în data de 3 august, când a expirat prima perioadă de prezentare a dosarelor, a fost depus un număr relativ mic de cereri, fără a preciza însă despre câte este vorba.