Amenzi în valoare de zeci de mii de lei după ce la începutul anului școlar, perioadă în care se atestă o creștere a cererii de flori, Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a desfășurat controalele fiscale operative și a instituit posturi fiscale la contribuabilii ce comercializează flori în piețele autorizate din capitală. Astfel, în piețele de pe teritoriul municipiului Chișinău, au fost identificate circa 40 de întreprinderi, în cadrul cărora au fost depistate încălcări ale prevederilor Codului fiscal cum ar fi: neutilizarea mașinii de casă și control, excedent de mijloace bănești, neprezentarea documentelor. În aceste cazuri au fost aplicate amenzi fiscale în sumă de 85.000 lei și amenzi contravenționale în valoare de 8.000 de lei. Totodată, în perioada respectivă au fost instituite posturi fiscale la două piețe autorizate, pe teritoriul cărora activează 46 întreprinderi ce comercializează flori. Respectiv, în perioada monitorizării comercianților de flori, volumul livrărilor efectuat, conform datelor mașinilor de casă și control în această perioadă, a constituit 423.152 lei, cu mult peste suma înregistrată în afara perioadei posturilor fiscale.