Cetățenii Republicii Moldova pot deține concomitent două pașapoarte valabile, cu condiția că datele personale ale titularului sunt identice. În acest sens, Agenția Servicii Publice amintește că doritorii pot solicita eliberarea unui nou pașaport în timp ce călătoresc în temeiul documentului de călători valabil, obţinut anterior. Cererea pentru eliberarea pașaportului cetățeanului Republicii Moldova  poate fi depusă la centrele multifuncționale ale Agenției Servicii Publice sau la Serviciul eliberare a actelor de identitate, indiferent de locul înregistrării la domiciliu sau la reședință al solicitantului. Persoanele aflate peste hotarele țării, trebuie să se adreseze la misiunea diplomatică sau la oficiul consular al Republicii Moldova din statul de reşedinţă. Pentru obținerea celui de al doilea pașaport nu este obligatorie prezentarea certificatelor de stare civilă, dacă în starea civilă și în datele cu caracter personal ale solicitantului nu au intervenit schimbări. Informații suplimentare cu privire la lista documentelor necesare, termenele, tarifele și taxele  pentru  eliberarea paşaportului pot fi vizualizate pe site-ul Agenției, accesând: http://asp.gov.md/ro/pasaportul-cetateanului-rm/termen-si-tarife-eliberarea-pasaportului sau apelând la numărul de telefon 14909. Totodată, din 10 octombrie intră în vigoare amendamentele la legislațiv, care prevăd că termenul de valabilitate al paşaportului cetăţeanului cu vârsta peste 16 ani va fi de 10 ani și nu de 7, cum este în prezent. De asemenea, solicitanţii actelor de identitate nu vor mai prezenta documentul ce atestă grupa sangvină.