În luna februarie 2008, Teréz Ilyés şi Emil Kiss au încheiat cu o bancă maghiară un contract de credit pentru acordarea unui împrumut în franci elvețieni (CHF). Contractul prevedea că ratele lunare trebuiau să fie plătite în forinţi maghiari (HUF), cuantumul acestor rate lunare fiind însă calculat pe baza cursului de schimb valutar curent între forintul maghiar și francul elvețian. În plus, contractul menționează riscul de schimb valutar în caz de posibile fluctuaţii ale cursului de schimb dintre aceste două monede. Cursul de schimb s-a modificat ulterior în mod considerabil în detrimentul persoanelor împrumutate, fapt care a dus la o creştere semnificativă a cuantumului ratelor lunare ale acestora. În luna mai 2013, cei doi au formulat acţiuni la instanţele maghiare împotriva OTP Bank şi OTP Factoring, două societăți cărora le fuseseră cesionate creanţele rezultând din contractul de credit. În cursul acestei proceduri, s-a ridicat întrebarea dacă clauza referitoare la riscul de schimb valutar nu fusese redactată de bancă în mod clar și inteligibil și putea, așadar, să fie considerată ca fiind abuzivă în sensul directivei privind clauzele abuzive. Între timp, Ungaria a adoptat, în anul 2014, o reglementare care urmărea retragerea anumitor clauze abuzive din contractele de împrumut încheiate în monedă străină, transformarea virtuală în HUF a tuturor creanțelor datorate în temeiul acestor contracte și aplicarea cursului de schimb valutar stabilit de banca națională a Ungariei. Această reglementare avea, de asemenea, drept scop punerea în aplicare a unei hotărâri Kúria (Curtea Supremă, Ungaria) care a statuat că sunt incompatibile cu directiva anumite clauze inserate în contractele de credit încheiate în monedă străină (această decizie a fost pronunţată ca urmare a Hotărârii Curţii de Justiţie în cauza Kásler și Káslerné Rábai). Cu toate acestea, noua reglementare menționată nu a modificat faptul că riscul de schimb valutar este plasat în sarcina consumatorului în caz de devalorizare a forintului maghiar în raport cu francul elvețian. Dat fiind că în temeiul directivei, clauzele contractuale care reflectă acte cu putere de lege sau norme administrative obligatorii nu intră în domeniul de aplicare al acesteia, Fővárosi Ítélőtábla (Curtea Regională de Apel din Budapesta), sesizată în această cauză, solicită Curții de Justiție să se pronunțe asupra aspectului dacă poate aprecia caracterul abuziv al unei clauze, în ipoteza în care aceasta nu ar fi redactată în mod clar și inteligibil, chiar și atunci când legiuitorul maghiar, prin faptul că nu a intervenit asupra acestui aspect, ar fi acceptat ca riscul de schimb valutar să continue să fie plasat în sarcina consumatorului în caz de depreciere a forintului maghiar în raport cu moneda străină în discuție. În hotărârea pronunțată, Curtea amintește că norma care exclude din domeniul de aplicare al directivei clauzele contractuale care reflectă acte cu putere de lege sau norme administrative obligatorii este justificată prin faptul că se poate prezuma în mod legitim că legiuitorul național a stabilit un echilibru între ansamblul drepturilor și obligațiilor părților la contract. Cu toate acestea, acest lucru nu înseamnă că o altă clauză contractuală care nu este vizată de acte cu putere de lege, precum, în speță, cea referitoare la riscul de schimb valutar, este în totalitate exclusă de asemenea din domeniul de aplicare al directivei. Caracterul abuziv al acestei clauze poate, în acest caz, să fie apreciat de instanța națională în măsura în care aceasta apreciază, după o examinare de la caz la caz, că nu este redactată în mod clar și inteligibil. În această privință, Curtea consideră că instituțiile financiare sunt obligate să furnizeze împrumutaților informații suficiente pentru a le permite să adopte decizii prudente și în deplină cunoștință de cauză. Aceasta implică faptul ca o clauză referitoare la riscul de schimb valutar trebuie să fie înțeleasă de consumator atât pe plan formal și gramatical, cât și în ceea ce privește efectele concrete ale acesteia. Rezultă că un consumator mediu, normal informat, suficient de atent și de avizat trebuie să poată nu numai să cunoască posibilitatea deprecierii monedei naționale față de moneda străină în care a fost exprimat împrumutul, ci și să evalueze consecințele economice potențial semnificative ale unei astfel de clauze asupra obligațiilor sale financiare. În plus, Curtea arată că caracterul clar și inteligibil al clauzelor contractuale trebuie să fie apreciat raportându-se, în momentul încheierii contractului, la toate circumstanțele care însoțesc încheierea contractului, precum și la toate celelalte clauze ale contractului, în pofida faptului că unele dintre aceste clauze au fost declarate sau prezumate abuzive și din această cauză au fost anulate ulterior de legiuitorul național. În sfârșit, Curtea confirmă că îi revine instanței naționale sarcina să invoce din oficiu, în locul consumatorului în calitatea sa de reclamant, eventualul caracter abuziv al altor clauze contractuale decât cea referitoare la riscul de schimb valutar, din moment ce dispune de elementele de fapt și de drept necesare în acest scop.