Republica Moldova și-a asumat să achite 5.000 de euro despăgubi pentru încălcarea articolului 5 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, adică pentru încălcarea dreptului la libertate și la siguranță. Și anume, decizia a fost luată în cauza Pînzari v. Republica Moldova. Reclamantul s-a plâns la Curte spunând că prelungirea arestului său preventiv s-a realizat contrar prevederilor articolului 186 alin. (6) și 230 alin. (2) din Codul de procedură penală. Norma legală stabilește că procurorul urmează să înainteze judecătorului de instrucție demersul său privind prelungirea arestului preventiv nu mai târziu de cinci zile până la expirarea termenului de arestare al învinuitului. Totuși, în speță, procurorul a înaintat demersul privind prelungirea arestului preventiv al reclamantului cu doar trei zile înainte ca acesta să expire. Solicitarea acuzatorului de stat a fost admis de prima instanță și menținut ulterior de Curtea de Apel. După ce dosarul a ajuns la CtEDO, Guvernul a încheiat cu reclamantul un acord de reglementare amiabilă a cauzei. Potrivit documentului, statul se obligă să achite suma de 5.000 de euro pentru orice prejudiciu și cu titlu costuri și cheltuieli în schimbul retragerii de către reclamant a tuturor pretențiilor înaintate față de Republica Moldova în cauza dată. Prin urmare, magistrații de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului au decis în unanimitate radierea cererii de pe rol, în baza Articolului 39 din Convenție.