Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat, ieri, bugetul instanțelor judecătorești pentru anul viitor, dar și estimările pentru anii 2020 și 2021. Astfel, în 2019, instanțele vor avea cheltuieli în sumă totală de peste 436,6 milioane de lei sau cu peste 63 milioane de lei mai mult decât în anul 2018. Pentru următorii doi ani, adică în 2020 și 2021, bugetele instanțelor de judecată ar putea să scadă. Conform deciziei CSM, acestea ar ajunge peste 410 și, respectiv, 431 milioane de lei. În această sumă nu se regăsesc banii care trebuie alocați pentru majorarea salariilor angajațiilor instanțelor de judecată, conform deciziei Curții Constituționale. În acest sens, președintele Consiliului a spus că vor fi alocate resurse financiare suplimentare. Totodată, cu peste 2,3 milioane de lei va crește și bugetul Consiliului Superior al Magistraturii pentru anul viitor. În 2019, CSM va avea cheltuieli în sumă de peste 15,9 milioane de lei. În acest an, această sumă este de 13,6 milioane de lei. Pentru anul 2020, CSM își prognozează cheltuieli puțin mai modeste, de 14,5 milioane de lei, iar în anul 2021, de puțin 15 milioane de lei. Și în acest caz, în buget nu sunt incluse resursele necesare pentru mărirea salariilor angajațiilor Consiliului Superior al Magistraturii.