Două persoane dispută marca ”Femme fatale”, asta în timp ce un producător de vinuri o utilizează deja de câțiva ani. Potrivit agendei Comisiei de contestații a Agenției de Stat pentru Proprietate Intelectuală (AGEPI), Iurie Cuznețov și Bulgari Winery SRL cer să obțină drepturi asupra acestei mărci. Comisia urmează să decidă cine o va putea înregistra, în cadrul unei ședințe care va avea loc în data de 23 octombrie. Pe piața din Republica Moldova este deja un vinificator care produce un vin cu numele de ”Femme fatale”. Este vorba despre vinăria ”Carpe diem” care de trei ani comercializează un vin alb cu această denumire. De altfel, produsul și-a obținut și recunoaștere internațională prin participarea la diverse concursuri. Toate recoltele de până acum au fost recompensate cu medalie de aur la Berliner Wine Trophy, dar și la Asia Wine Trophy. Ion Luca, proprietarul vinăriei, recunoaște, însă, că nu s-a asigurat și nu a înregistrat dreptul de proprietate asupra mărcii la AGEPI. Acesta a declarat pentru Bizlaw că analizează situația pentru a decide ce acțiuni va întreprinde în continuare. Potrivit Legii privind protecţia mărcilor, drepturile asupra mărcii sunt dobândite şi protejate pe teritoriul Republicii Moldova prin:
  • înregistrare  în condiţiile prezentei legi;
  • înregistrare internaţională conform Aranjamentului de la Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor din 14 aprilie 1891, denumit în continuare Aranjamentul de la Madrid, sau conform Protocolului referitor la Aranjamentul de la Madrid privind înregistrarea internaţională a mărcilor din 27 iunie 1989, denumit în continuare Protocolul referitor la Aranjament;
  • recunoaşterea mărcii ca fiind notorie.
Pot constitui mărci orice semne susceptibile de reprezentare grafică – cuvinte (inclusiv nume de persoane), litere, cifre, desene, culori, combinaţii de culori, elemente figurative, forme tridimensionale, în special forma produsului sau a ambalajului acestuia, holograme, semne de poziţionare. De asemenea, pot constitui mărci orice semne sonore, olfactive, tactile, precum şi orice combinaţii de astfel de semne, cu condiţia ca aceste semne să poată servi la deosebirea produselor şi/sau serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele ale altor persoane fizice sau juridice. Amintim că, Bulgari Winery nu este la prima dispută asupra unei mărci. Anterior, compania s-a judecat cu italienii de la Consorzio di Tutela della Denominazione din Origine Contrillata Prosecco, privind anularea mărcii internaționale – Prosecco DOC Prosescco PDO. Judecătorii moldoveni au decis că Bulgari Winery poate utiliza pe teritoriul Republicii Moldova marca Pronto Prosecco pentru vinuri spumante.