Un deputat din Parlamentul Republicii Moldova a sesizat Curtea Constituțională cu privire la interpretarea articolului 25, alin. (4) din Legea supremă, care prevede posibilitatea prelungirii arestului cel mult până la 12 luni. Autorul sesizării solicită Curții să interpreteze dacă termenul de 12 luni, stipulat în articolul respectiv, se referă și la situația în care persoana, în baza mandatului de arestare emis de autorități din Moldova, a fost reținută/arestată efectiv pe teritoriul altui stat, în vederea extrădării, sau dacă termenul respectiv începe a curge din data preluării persoanei de către organele de drept din Moldova. Potrivit deputatului, normele supuse interpretării nu corespund clarității și contravin Constituției. În argumentarea sesizării, autorul a făcut referire la cazul unei persoane, căreia i s-a prelungit arestul fără a lua în considerarea perioada aflării în arest din momentul reținerii de către autoritățile din Polonia. Potrivit sesizării, interpretarea urmează a fi făcută prin prisma Hotărârii Curții Constituționale nr. 3 din 23.02.2016 în contextul lit. a) și b), pct. 2. Legislația în vigoare prevede că arestul preventiv poate fi aplicat pentru o perioadă totală de cel mult 12 luni, care include atât perioada urmăririi penale, cât și etapa judiciară, până la emiterea încheierei judecătorești prin care persoana este eliberată din arest sau din momentul pronunțării sentinței de către instanța de fond. Termenul respectiv include perioada în care persoana a fost reținută și s-a aflat în arest preventiv, a fost sub arest la domiciliu, s-a aflat într-o instituție medicală în contextul măsurilor de constrângere cu caracter medical. Normele în vigoare mai prevăd că termenul arestului curge din momentul reținerii, iar în cazul în care persoana nu a fost reținută, din momentul punerii în aplicare a mandatului de arestare.