Savantul moldovean Valeriu Rudic vrea să înregistreze marca BioR, în Republica Moldova, și pentru produse de parfumerie. Totuși, la cererea sa a depus opoziție compania internațională The Parfums Christian Dior, din Franța. Acestă situație va fi discutată în ședința Comisiei de Contestații a Agenției de Stat pentru Proprietate Intelectuală, care va avea loc în data de 23 octombrie. Solicitantul moldovean a depus cerere de înregistrare a mărcii pentru produsele din clasa 003 - parfumuri. Savantul este inventatorul unui nou preparat biologic – BioR®, pe baza căruia au fost elaborate, înregistrate și incluse în multiple scheme de profilaxie și tratament o serie de noi produse farmaceutice cu o gamă largă de acţiune (antioxidantă, citoprotectoare, antiinflamatoare, imunomodulatoare, antivirală, hepatoprotectoare, normolipemiantă, antiaterogenă). Eficacitatea preparatului a fost demonstrată de multiple cercetări biotehnologice, biomedicale, toxicologice și clinice. Preparatul BioR este componentul de bază a 18 produse farmaceutice și suplimente alimentare înregistrate la Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova. Totuși, solicitarea depusă, în opinia marelui producător Dior, i-ar încălca drepturile. Potrivit avocatului companiei, BioR se aseamănă mult cu Dior. Acest lucru ar produce o confuzie în rândul consumatorilor. O decizie finală va fi luată, însă, la ședința Comisiei de Constestații. Tot la ședința din 23 octombrie se va decide cine va putea înregistra marca ”Femme Fatale”. Amintim că, două persoane dispută marca ”Femme fatale”, asta în timp ce un producător de vinuri o utilizează deja de câțiva ani.