Comisia pentru Etică şi Disciplină din cadrul Uniunii Avocaţilor din Republica Moldova (UAM) s-a reunit în primă şedinţă, în urma alegerii noii componenţe în cadrul sesiunii II a Congresului ordinar al avocaţilor, care a avut loc în data de  22 noiembrie.

În cadrul ședinței a fost ales președintele Comisiei. În următorii 2 ani, această funcție va fi exercitată de avocatul Mihail Gafton.

În cadrul Comisiei au fost discutate aspectele ce ţin de organizarea, prioritizarea activităţii comisiei, dar şi a obiectivelor pe termen scurt şi mediu. Astfel, s-a menționat despre generalizarea practicii judiciare a comisiei din ultimii patru ani, dar şi elaborarea regulilor cu privire la activitatea comisiei, în conformitate cu drepturile legale stipulate de Legea cu privire la avocatură şi Statutul avocatului. Potrivit Comisiei, urmează a fi stabilită o procedură clară ce ţine de examinarea petiţiilor, condiţiile în care urmează a fi pornită procedura disciplinară asupra avocatului vizat, dar şi condiţiile în care se aplică procedurile de sancţionare.

Comisia a discutat şi subiectul ce ţine de oportunitatea de a realiza modificări în Codul deontologic al avocatului.

Preşedintele Uniunii Avocaţilor, Emanoil Ploşniţa a salutat noua componenţă a Comisiei şi a dat asigurări că, în calitatea sa de preşedinte, va susţine orice inițiativă productivă a avocaţilor, iar Consiliul Uniunii va fi receptiv în vederea îmbunătăţirii calităţii profesionale, dar şi protejării intereselor breslei.

Comisia pentru Etică şi Disciplină este formată din 11 avocaţi, aleși și numiți pentru un mandat de 4 ani.

În cadrul Adunărilor generale ale Barourilor din circumscripţia Curţilor de Apel Chişinău, Bălţi, Comrat şi Cahul au fost delegaţi cinci membri: Ahmedov Ruslan, Bucătaru Marian, Grecu Ion, Tăbîrță Vitalie şi Ţurcanu Ion.

Avocaţii Mihail Gafton, Prepeliţa Mihaela, Lupaşcu Zinaida, Sultan Cristina, Scutelnic Valeriu şi Barbacar Anatolie au fost aleşi în cadrul sesiunii II al Congresului avocaţilor.