Magistrații de la Curtea Constituțională au declarat inadmisibilă sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a cuvântului ”pecuniare" din definiția noțiunii ”incapacitate de plată" prevăzută în Legea insolvabilității.

Norma legală spune că incapacitate de plată este situaţie financiară a debitorului caracterizată prin incapacitatea lui de a îşi executa obligaţiile pecuniare scadente, inclusiv obligaţiile fiscale. Incapacitatea de plată este, de regulă, prezumată în cazul în care debitorul a încetat să efectueze plăţi.

Autorul excepției susține că, capacitatea de plată a unei întreprinderi reprezintă posibilitatea acesteia de a-și respecta obligațiile cu toate bunurile din patrimoniu. Potrivit acestuia, posibilitățile de plată se reflectă prin existența atât a banilor, cât și a altor bunuri care pot fi evaluate în bani. Totuși, noțiunea ”incapacitate de plată" nu face referire la bunuri, ci doar la bani, ca element pentru determinarea capacității sau a incapacității de plată a debitorului. Prin urmare, autorul sesizării susține că este încălcat dreptul de proprietate al debitorului, deoarece acesta are în activ bunuri mobile și imobile care, transformate în bani, ar reprezenta o valoare suficientă pentru stingerea datoriilor.

În decizia de inadmisibilitate a Curții Constituționale, magistrații spun că semnificația termenului ”precuniar” poate fi dedus nu doar cu ajutorul consultanței juridice de specialitate, ci și din sensul obișnuit al acestuia (a se vedea Berardi și Mularoni v. San Marino, 10 ianuarie 2019, §54). Cuvântul ”pecuniar" este sinonim al cuvântului ”bănesc", iar expresia ”obligație pecuniară" este echivalentă cu expresia ”obligație bănească", fapt care rezultă din articolul 2 al Legii insolvabilității.

Mai mult, magistrații spun că pentru a determina dacă debitorul este insolvabil și pentru a porni procedurile judiciare stabilite, instanța trebuie să stabilească incapacitatea lui de plată:

  • dacă debitorul are datorii pecuniare (bănești) ajunse la scadență și
  • dacă lipsesc sau sunt insuficiente mijloacele bănești pentru a plăti și stinge aceste datorii.

”La determinarea capacității de plată a debitorului, instanța nu va avea în vedere obligațiile care trebuie executate în natură (revendicarea unui bun, înlăturarea unui obstacol, etc.), precum nici valoarea bunurilor corporale și incorporale deținute sau creanțele pe care le are față de terți. Legislatorul a stabilit cert că pentru a constata incapacitatea de plată a debitorului are importanță doar existența obligațiilor pecuniare (datoriilor bănești) neachitate și dacă debitorul către acest moment nu a găsit alte modalități de stingere a obligațiilor pecuniare, în privința lui se aplică procedurile reglementate de Legea insolvabilității în scopul achitării forțate a acestor datorii. În caz contrar s-ar provoca o incapacitate de plată în lanț, afectând și creditorii debitorului insolvabil”, se mai indică în decizia Înaltei Curți.

Astfel, Curtea Constituțională relevă că instanțele judecătorești pot stabili caracteristicile esențiale ale obligațiilor pecuniare doar în baza textului care îl specifică, adică prin aplicarea simplă a regulilor de interpretare lingvistică.

Concluzia magistraților constituționali este textul legii este suficient de clar și există repere obiective care ajută destinatarul și interpretul legii să prevadă sensul exact al termenului contestat.

Decizia completă poate fi consultată aici.