Modificările la Legea cu privire la procuratură, care vizează în principal modul de selectare a Procurorului General, au fost publicate în Monitorul Oficial din 21 septembrie.

În aceeași zi, modificările au intrat în vigoare, iar concursul de selectare a Procurorului General, anunțat anterior de Consiliul Superior al Procurorilor a fost sistat.

Proiectul de lege pentru modificarea Legii cu privire la Procuratură, care prevede un nou mecanism de numire a Procurorului General, o nouă componență a Consiliului Superior al Procurorilor, dar și alte noi reguli ce vizează procuratura general, a fost votat în lectură finală la 16 septembrie.

Principalele modificări prevăd că Procurorul General va fi selectat de către Consiliul Superior al Procurorilor în baza unei liste scurte, propuse de o Comisie constituită  de Ministerul Justiției. Anterior, candidatul la funcția de procuror general era selectat pe bază de concurs public, organizat de CSP.

Mai multe detalii despre modificările intrate în vigoare pot fi citite aici.