În perioada iulie - septembrie, pe teritoriul Republicii Moldova au fost efectuate 16.565.201 de operațiuni cu cardurile bancare emise de băncile licențiate în țara noastră. Datele au fost publicate de Banca Națională a Moldovei.

Astfel, cele mai multe operațiuni efectuate cu cardul bancar au fost plățile fără numerar, 9.620.269 din total. Indicatorul este în creștere cu aproximativ 40 la sută fată de datele înregistrate la sfârșitul anului trecut. Acțiunile de retragere a numerarului au înregistrat o creștere mai moderată, doar 1,67 % și a atins indicatorul de 6.944.932.

Totuși, suma banilor retrași în numerar cinci ori mai mare decât suma banilor utilizați pentru a achita cu cardul. Astfel, indicatorii pentru trimestrul trei arată că în total au fost scoși de pe card 13.325.560,3 lei, iar plăți fără numerar 2.620.734,3 lei.

În prezent, în țara noastră sunt aproximativ două milioane de carduri aflate în circulație. Cele mai multe dintre ele, 1.924.124 sunt carduri de debit, iar altele 44.210 sunt carduri de credit.

Pe teritoriul Republicii Moldova sunt instalate 19.893 terminale POS, 50 de imprintere, 1.288 de bancomate și 292 de platforme de comerț electronic.