Consiliul Uniunii Avocaților (UAM) a decis în ședința din 29 noiembrie suspendarea și încetarea activității mai multor avocați. În cazul altor apărători care, de asemenea, au solicitat suspendarea sau încetarea activității, Consiliul a decis că aceștia trebuie inițial să-și achite datoriile față de bugetul Uniunii.

Potrivit Hotărârilor publicate, și-au suspendat activitatea următorii avocați:

  • Valentin Ciuric, din 25 noiembrie;
  • Vadim Cojocaru, din 19 noiembrie;
  • Vitalie Danila, din 1 decembrie;
  • Radu Foltea, din 20 noiembrie. Avocatul a fost numit secretar de stat la Ministerul Justiției;
  • Eugeniu Ostafi, din 7 noiembrie;
  • Valentina Pașală, din 19 noiembrie;
  • Andrei Ursachi, din 31 decembrie;
  • Veaceslav Ursu, din 25 noiembrie.

În cazul a trei avocați – Alexandru Caciur, Inga Olari și Viorel Rabei, Consiliul a amânat examinarea cererilor de suspendare a activității până la recuperarea datoriilor față de bugetul UAM.

Cât privește încetarea activității, Consiliul UAM a consemnat în Lista avocaților care au dreptul de a exercita profesia de avocat șase apărători:

  • Andrei Axinte, din 14 noiembrie;
  • Nadejda Beleaeva, din 8 noiembrie;
  • Galina Iliușina, din 25 noiembrie;
  • Petru Drăguță, din 10 septembrie în legătură cu decesul;
  • Alexandru Ursachi, din 3 iulie în legătură cu decesul;
  • Veaceslav Didâc, din 1 decembrie.

Cererea avocatului Gheorghe Samoilenco privind renunțarea la exercițiul profesiei de avocat a fost amânată pe motiv că acesta înregistrează datorii la bugetul Uniunii.

Informația privind încetarea și suspendarea activității de avocat urmează a fi publicată în Monitorul Oficial.