Angajații Poliției vor trebui să respecte noi norme privind oprirea vehiculelor și neadmiterea abuzurilor în activitate.

Mai exact, polițiștii nu vor putea opri și verifica vehiculele în lipsa temeiurilor legale. Totodată, la oprirea oricărei mașini, polițiștii vor fi obligați să informeze conducătorii auto cu privire la nume, funcție și temeiul legal al opririi, și vor prezenta legitimația de serviciu.

De asemenea, unitățile de supraveghere a traficului vor fi amplasate numai în locuri vizibile, fiind interzisă practica anterioară de staționare în spații ascunse conducătorilor auto. Prin amplasarea strict la vedere a unităților de supraveghere se urmărește întărirea componentei de prevenție.

Noile norme sunt prevăzute de Ordinul cu privire la asigurarea respectării prevederilor actelor normative în domeniul controlului traficului rutier, semnat de ministrul Afacerilor Interne, Andrei Năstase.

Măsura adoptată se înscrie în obiectivul de asigurare plenară a drepturilor și libertăților cetățenilor și de prevenire a abuzurilor din partea instituțiilor de drept, inclusiv a structurilor subordonate MAI.