Președintele interimar la Curții de Apel Chișinău, Lidia Bulgac, a primit gradul întâi de calificare. O decizie în acest sens a fost luată de Consiliul Superior al Magistraturii, la ultima ședință.

Lidia Bulgac a fost numită în funcția de judecător în anul 1993, la Judecătoria Fălești, iar șapte ani mai târziu a fost transferată la instanța din municipiul Chișinău. Interimatul funcției de președinte al Curții de Apel îl exercită de la începutul lunii august. Lidia Bulgac a primit, în anul 2007, Diploma de onoare a Consiliului Superior al Magistraturii.

Totodată, judecătorul Ion Bulhac a primit gradul doi de calificare. Acesta și-a început cariera în anul 2002, la Judecătoria Anenii Noi. Doi ani mai târziu magistratul a fost transferat la Judecătoria Chișinău, iar în anul 2017 a fost numit judecător la Curtea de Apel Chișinău.

Menționăm că, potrivit legislației în vigoare, gradul doi de calificare se acordă preşedinţilor judecătoriilor și judecătorilor curţilor de apel, iar gradul întâi, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor curţilor de apel, judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie.

Totodată, Consiliul Superior al Magistraturii a decis transferul unor judecători la sediile Judecătoriei Chişinău. Astfel, Alexandru Sandu va activa la sediul Centru, Dorin Munteanu, la sediul Ciocana, Gheorghe Balan, la sediul Buiucani şi Oleg Melniciuc, la sediul Rîşcani.