Cuantumul lunar total al salariului conducătorilor întreprinderilor de stat, municipale, societăţilor pe acţiuni cu capital integral sau majoritar de stat şi entităților monopoliste urmează să fie plafonat până la cinci salarii medii lunare în ansamblu pe unitatea condusă. Noile reguli se conțin într-un proiect promovat de Guvern.

În prezent, norma legală prevede că cuantumul lunar total al salariului conducătorilor întreprinderilor respective poate varia de la mărimea întreită la mărimea încincită a salariului mediu lunar în ansamblu pe unitatea condusă. Astfel, norma actuală garantează pentru conducătorul întreprinderii de stat un salariu în mărimea, de cel puțin, întreită a salariului mediu lunar în ansamblu pe unitatea condusă, indiferent care sunt rezultatele economico-financiare ale întreprinderii. Totodată, Guvernul propune excluderea limitei minime de trei salarii medii pe unitatea condusă.

Salariul conducătorii întreprinderilor de stat, municipale, societăţilor pe acţiuni cu capital integral sau majoritar de stat şi entităților monopoliste va fi negociat cu fondatorul și stabilit în contractul de management încheiat. A

În același timp, membrilor consiliilor de administrație și ai comisiilor de cenzori ale întreprinderilor de stat, municipale, ale societăților pe acțiuni cu capital integral sau majoritar de stat, precum și membrilor comitetelor de audit ale entităților de interes public urmează să li se stabilescă indemnizații lunare în mărime de până la un salariu minim.