Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației (ANRCETI) susține că, în anul 2018, volumul veniturilor realizate din vânzarea serviciilor de telefonie mobilă a scăzut, comparativ cu anul precedent, cu 187,15 milioane de lei (-5,6%) și a alcătuit 3,15 miliarde de lei. Venitul mediu lunar per utilizator (ARPU) de telefonie mobilă a scăzut cu 2,2% şi a alcătuit 72,7 lei. Astfel, Moldtelecom a înregistrat un ARPU de 85 lei, Orange Moldova – de 77 lei și Moldcell – de 63,4 lei.

Totodată, a fost înregistrată și o scădere a numărului total de utilizatori de servicii de telefonie mobilă – de 1,9% (-84,1 mii), alcătuind un total de 4,37 milioane. Această diminuare a fost determinată de micșorarea numărului de abonați ai companiilor Orange Moldova și Moldcell. Astfel, baza de abonați ai Orange Moldova s-a diminuat cu 59,6 mii (-2,3%) și a alcătuit 2,5 milioane, iar baza de abonați ai Moldcell a scăzut cu 33,9 mii (-2,3%) și a însumat 1,4 milioane. Totodată baza de abonați a operatorului Moldtelecom-Unite a crescut cu 9,4 mii (+2,5%) și a totalizat 384,7 mii. La sfârșitul anului trecut, din totalul de 4,37 milioane de utilizatori – 3,56 milioane erau utilizatori activi ai acestui tip de telefonie, iar 809,6 mii – utilizatori pasivi (care n-au consumat şi n-au achitat în ultimele trei luni nici un serviciu de telefonie mobilă).

Analiza evoluției traficului de voce arată că volumul traficului în rețelele Orange Moldova a crescut cu 16,3 milioane minute (+0,4%) și a alcătuit 4240,3 milioane minute, traficul Moldtelecom-Unite a crescut cu 33,8 milioane minute (+10,1%) și a însumat 368,8 milioane minute, iar traficul de voce în rețeaua companiei Moldcell a scăzut cu 93,6 milioane minute (-5,6%) și a totalizat 1567,2 milioane minute. Această evoluție a condus la creșterea traficului mediu lunar (MoU) per utilizator până la 273 minute (patru ore 33 minute), durata medie a unui apel fiind de 1,7 minute.

Comparativ cu anul 2017, poziţiile celor trei furnizori pe piața serviciilor de telefonie mobilă, în funcţie de cifra de afaceri, au suferit schimbări. Astfel, la finele anului 2018 cota de piaţă a companiei Orange Moldova și Moldtelecom a crescut cu 0,1 p.p. și, respectiv, cu 0,7 p.p., alcătuind 64,8% și, respectiv, 5,5%, iar cota de piață a Moldcell a scăzut cu 0,8p.p. și a constituit 29,7%.