Medicii vor răspunde civil pentru acțiunile lor, dacă acestea vor aduce prejudicii pacienților. Prevederile sunt incluse în proiectul Legii cu privire la drepturile şi responsabilităţile pacientului. O parte dintre modificări se referă la articolul 18 care se propune a fi expus în altă redacție. În prezent, acesta se referă la responsabilitatea pentru încălcarea drepturilor pacienților, iar autorii propun ca acesta să reglementeze răspunderea civilă și situațiile când acesta survine.  

Astfel, potrivit proiectului, lucrătorul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, care include neglijența, imprudența sau cunoștințele medicale insuficiente în exercitarea profesiei prin acte individuale în procesul efectuării actului medical. Lucrătorul medical răspunde civil și pentru prejudiciile ce decurg din nerespectarea reglementărilor privind confidențialitatea, consimțământul informat și obligativitatea acordării serviciilor de sănătate. Propunerile mai spun că lucrătorul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse în exercitarea profesiei atunci când își depășește limitele competenței, cu excepția cazurilor de urgență în care nu sunt disponibili lucrătorii medicali ce au competența necesară.

Răspunderea civilă reglementată nu înlătură angajarea răspunderii contravenționale sau penale dacă fapta care a cauzat prejudiciul constituie contravenție sau infracțiune. Toate persoanele implicate în actul medical vor răspunde proporțional cu gradul de vinovăție al fiecăruia. 

Documentul reglementează și situațiile în care lucrătorul medical nu este răspunde pentru daunele și prejudiciile produse în exercitarea profesiei. Mai exact:

  • când aceasta se datorează condițiilor de lucru, dotării insuficiente cu echipament de diagnostic și tratament, infecțiilor nosocomiale (infecții intraspitalicești), efectelor adverse, complicațiilor și riscurilor în general acceptate ale metodelor de investigație și tratament, viciilor ascunse ale dispozitivelor medicale, medicamentelor și substanțelor medicamentoase folosite;
  • când acționează cu bună-credință în situații de urgență, cu respectarea competenței acordate. 

Și prestatorii de servicii de sănătate răspund civil, potrivit modificărilor, pentru prejudiciile produse pacienților în activitatea de acordare a serviciilor de sănătate, în situația în care acestea sunt consecința: 

  • infecțiilor nosocomiale, cu excepția cazului când se dovedește o cauză externă care nu a putut fi controlată de către instituția medicală;
  • defectelor cunoscute ale dispozitivelor medicale utilizate în mod abuziv, fără a fi reparate; 
  • folosirii dispozitivelor medicale, medicamentelor și substanțelor medicamentoase, după expirarea perioadei de garanție sau a termenului de valabilitate a acestora, după caz. 

Prestatorii de servicii de sănătate poartă răspundere civilă pentru prejudiciile produse de lucrătorul medical angajat, în mod solidar cu acesta, dar și pentru prejudiciile cauzate, în mod direct sau indirect, pacientului, generate din nerespectarea regulamentelor sale interne. 

Prestatorii de servicii de sănătate, precum și producătorii de produse medicale răspund civil potrivit dreptului comun pentru prejudiciile produse pacienților în activitatea de acordare a serviciilor de sănătate, generate în mod direct sau indirect de viciile ascunse ale dispozitivelor medicale, ale medicamentelor și substanțelor medicamentoase, în perioada de garanție/valabilitate, conform legislației în vigoare. Aceste măsuri vor fi valabile și prestatorilor de servicii conexe actului medical. 

În același timp, furnizorii de servicii nemedicale, care sunt responsabili de furnizarea necorespunzătoare a utilităților de către prestatorii de servicii de sănătate, răspund civil pentru prejudiciile cauzate pacienților, generate de furnizarea necorespunzătoare a utilităților.