Autor: Cornelia Gorincioi, Consiliul Concurenței, revista Intellectus

Potrivit teorieir lui Adam Smith, doar libertatea de concurență este o garanție a progresului. Progresul asigură o extindere a posibilităților întreprinzătorilor, însă, pe parcurs, survin numeroase dificultăți care țin de protecția intereselor legitime ale acestora. Modalitățile incorecte, folosite de concurenții neloiali pentru acapararea pieței și consolidarea unei poziții neavantajoase pe piață, se modifică și se diversifică pe an ce trece.

Confuzia constituie unul dintre actele de concurenţă neloială, prevăzute de legislaţia naţională. Potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, confuzia (din latinescul confusio) derivă de la verbul a confunda – acţiunea de a lua o persoană drept alta sau un lucru drept altul, a asemăna, a asemui, a forma un singur tot, a se contopi. 

În conformitate cu prevederile art. 19 al Legii concurenţei nr. 183 din 12.07.20123, ”Sunt interzise orice acţiuni sau fapte care sunt de natură să creeze, prin orice mijloc, o confuzie cu întreprinderea, produsele sau activitatea economică a unui concurent, realizate prin: 

  • folosirea ilegală, integrală sau parţială a unei mărci, embleme de deservire, denumiri de firmă, a unui desen sau model industrial sau a altor obiecte ale proprietăţii industriale de natură să creeze o confuzie cu cele folosite în mod legal de către o altă întreprindere; 
  • copierea ilegală a formei, a ambalajului şi/sau a aspectului exterior al produsului unei întreprinderi şi plasarea produsului respectiv pe piaţă, copierea ilegală a publicităţii unei întreprinderi, dacă aceasta a adus sau poate aduce atingere intereselor legitime ale concurentului.” 

Așadar, se interzic orice fapte, realizate prin orice mijloace, de natură să creeze confuzie, prejudiciind astfel interesele legitime ale titularului. Este evidentă intenţia legiuitorului de a crea o normă cu aplicabilitate pentru prezent și viitor, or acţiunile și mijloacele prin care poate fi creată confuzia evoluează rapid, de la simple texte publicitare până la setarea anumitor programe online. Prin prisma normei citate, rezultă că confuzia este o componenţă de acţiune de concurenţă neloială formală. Aceasta este prezentă din momentul punerii în practică a acţiunilor de natură să creeze confuzia. Pentru a califica realizarea unei confuzii, nu este necesară producerea anumitor prejudicii concrete, e de ajuns ca acţiunea înfăptuită să presupună un efect de confuzie ce poate aduce atingere intereselor legitime ale titularilor proprietăţii intelectuale. Consecinţele păguboase ale confuziei vor fi luate în considerare la stabilirea amenzii.

Conform Legii concurenţei, este sancţionabilă fapta care poate crea o confuzie. În această ordine de idei, pentru calificare este necesară doar argumentarea justificată și constatarea că acţiunile concurentului sunt de natură să creeze o confuzie. 

Ținem să menţionăm că o potenţială confuzie se răsfrânge asupra întreprinderii, produselor sau activităţii economice a unui concurent. Această situaţie presupune faptul că produsul unei întreprinderi este considerat în mod eronat de către consumatori ca fiind al altei întreprinderi. Pot exista situaţii în care un subiect se afișează și se recomandă sub imaginea unui alt subiect, făcând aluzie că el este acel subiect, sau că este un asociat, partener etc. Între cele trei elemente – întreprindere, produs, activitate economică – e posibilă orice combinaţie de confuzie. 

Pe plan mondial, există o anumită doză de optimism în ceea ce privește afirmarea unei atitudini oneste în competiţie, manifestată exclusiv prin liberul joc de forţe de pe piaţă. Teoretic, consumatorii, cu funcţia de arbitru în jocul economic, ar putea descuraja întreprinzătorii neloiali, ignorând bunurile și serviciile întreprinderilor neloiale în favoarea bunurilor și serviciilor întreprinzătorilor onești. Realitatea, însă, este alta. Pe măsură ce situaţia economică devine mai complexă, consumatorii au o posibilitate tot mai mică de a acţiona în calitate de arbitri. Adesea, ei nu pot discerne actele de concurenţă neloială, respectiv, nu pot acţiona în mod corespunzător. Desigur, anume consumatorul – împreună cu concurentul de bună credinţă – sunt cei care ar trebui să fie protejaţi împotriva concurenţei neloiale. 

Legislaţia contemporană are o abordare complexă a protecţiei comercianţilor împotriva acţiunilor neoneste ale concurenţilor. Astfel, agenţii economici au la dispoziţie o gamă variată de mijloace de apărare. Săvârșirea oricărui act de concurenţă neloială poate atrage răspunderea civilă, administrativă sau penală a agentului economic culpabil. 

Considerăm că eficacitatea reglementării relaţiilor concurenţiale este determinată în mare parte de măsurile de răspundere pentru încălcarea legislaţiei anticoncurenţiale și de eficienţa aplicării lor. Crearea confuziei implică anumite mecanisme de contracarare, însă nu trebuie diminuată importanţa măsurilor de prevenire a manifestărilor neloiale ale concurenţilor. 

Problema prevenirii faptelor antisociale a fost abordată în mod explicit de filosoful grec Platon (427-347 î.e.n.), care a propus înlocuirea ideii retributive cu ideea de utilitate socială a pedepsei, conform căreia scopul sancţiunii trebuie să fie prevenirea generală (prin forţa exemplului) şi prevenirea specială (ca efect intimidant al pedepsei). Platon afirma că ”acela care vrea să pedepsească în mod judicios, nu pedepseşte din pricina faptei rele care este un lucru trecut, căci nu s-ar putea face ca ceea ce s-a săvârşit să nu se fi săvârşit, ci pedepseşte în vederea viitorului, pentru ca vinovatul să nu mai cadă în greşeală şi pentru ca pedeapsa lui să-i înfrâneze pe ceilalţi”. În ceea ce ne privește, suntem adepţii unei asemenea abordări și, pe bună dreptate, prevenirea creării confuziei se realizează pe două segmente: 

  • prevenirea generală;
  • prevenirea specială.

Prevenirea generală presupune aplicarea unui complex de măsuri care ar împiedica realizarea actului de concurenţă neloială – confuzia admisă de către subiecţii de pe piaţa economică, însă care nu presupune o pedepsire, o constrângere sau calificarea unor situaţii faptice concrete. Totodată, acest tip de măsuri sunt îndreptate spre descoperirea, înlăturarea, neutralizarea cauzelor şi condiţiilor care pot genera comiterea acţiunii de confuzie. La acest com- partiment este importantă activitatea AGEPI, a Serviciului Vamal, Consiliului Concurenţei etc. Acţiunile de promovare a culturii concurenţiale se încadrează în conceptul măsurilor de prevenire generală. În acest context, pot fi menţionate următoarele măsuri de prevenire generală a actului de concurenţă neloială care este confuzia: informarea publicului într-un mod accesibil despre prevederile legale; publicarea deciziilor/hotărârilor/sentinţelor pe asemenea cazuri; organizarea platformelor de discuţii cu mediul de afaceri, seminare, instruiri; publicarea articolelor, publicaţiilor știinţifico-practice etc. 

Prin prevenirea specială se înţelege complexul de măsuri având menirea să împiedice săvârșirea actului de confuzie de către persoanele care au săvârşit deja o asemenea acţiune. În secolele anterioare, prevenirea specială se realiza prin pedeapsa cu moartea sau, mai târziu, prin exilarea vinovaţilor în colonii, confiscarea bunurilor ș.a. În prezent, prevenirea specială se realizează prin impunerea: sancţiunilor pecuniare; anumitor comportamente; privaţiunii de libertate; reparării prejudiciului material și moral. 

Experienţa ne demonstrează faptul că întreprinderile admit nerespectarea regulilor imperative, chiar dacă ele suportă sau riscă să suporte consecinţele negative în caz de neconformare. În această situaţie, aplicarea mecanismelor juridice de contracarare a actului de creare a confuziei este primordială pentru a încuraja respectarea legislaţiei concurenţiale. În general, mecanismele de contracarare, prevăzute de dreptul proprietăţii intelectuale, dreptul concurenţei și de alte ramuri de drept, care protejează concurenţa, au drept scop stoparea comportamentelor ilicite ale întreprinderilor care au comis acţiuni de concurenţă neloială, elimiarea efectelor negative ale acestora, precum și eliminarea recidivei. Astfel, mecanismele de contracarare se referă la restabilirea condiţiilor favorabile concurenţei. 

Evident, crearea confuziei antrenează după sine răspunderea juridică. Altfel spus, generează nașterea raportului juridic de răspundere, unde cel culpabil este obligat să înceteze săvârșirea actului ilegal, să repare prejudiciul, să înlăture situaţia creatoare de confuzie și să suporte sancţiuni. 

Răspunderea juridică se defineşte ca fiind acea formă a răspunderii sociale, stabilită de stat în urma încălcării normelor de drept, printr-un fapt ilicit, şi care determină suportarea consecinţelor corespunzătoare de către cel vinovat, inclusiv prin utilizarea forţei de constrângere a statului în scopul restabilirii ordinii de drept astfel lezate.

După cum se menţionează în literatura de specialitate, răspunderea juridică ”este un element esenţial și independent al mecanismului reglementării juridice”. În mod tradiţional, ea constituie ”una din formele de constrângere de stat a violatorilor normelor de drept, ce se exprimă prin aplicarea faţă de aceștia a sancţiunilor / măsurilor de răspundere prevăzute de lege, care implică consecinţe negative suplimentare”. Prin urmare, se deosebesc măsuri de răspundere juridică și măsuri de protecţie a drepturilor, care nu constituie o răspundere. La cele din urmă se atribuie astfel de măsuri precum forţarea la executarea efectivă a obligaţiei, revendicarea bunurilor dintr-o posesiune ilegală străină și multe altele. 

Printre principalele funcţii ale răspunderii juridice deseori se indică: 

  • funcţia represivă sau pecuniară, scopul căreia este răsplata pentru cele comise de contravenient; 
  • funcţia preventivă, care asigură prevenirea (”retragerea din viaţa socială”) acţiunilor ilicite; și 
  • funcţia reparatorie (compensatorie), care asigură restabilirea situaţiei anterioare lezării dreptului material, financiar și moral și a intereselor legitime ale subiecţilor juridici.

Sistemul naţional de drept prevede diferite tipuri de răspundere juridică pentru comiterea actului de creare a confuziei, care pot fi grupate în următoarele forme: 

  • răspundere civilă;
  • răspundere administrativă; și
  • răspundere penală.

Răspunderea civilă este reflecţia principiului disponibilităţii drepturilor persoanelor fizice și juridice. Aceasta nu survine automat, din oficiu, însă este necesară depunerea în instanţa de judecată a unei acţiuni civile de către persoana pretins lezată în drepturile sale și un probatoriu puternic, care să-i permită câștigul de cauză. Răspunderea civilă este concepută pentru a proteja interesele private ale persoanelor, în special ale întreprinzătorilor, împotriva daunelor și prejudiciilor cauzate acestora prin acţiunile ilicite ale concurenţilor sau ale altor jucători pe piaţă și are un caracter reparator. Spre deosebire de interesele private, interesele publice, în ceea ce privește aplicarea măsurilor de răspundere, se asigură în special cu ajutorul mecanismelor și instituţiilor de răspundere administrativă și penală. 

Răspunderea civilă este de natură patrimonială și se realizează sub formă de reparare a daunelor sau plata penalităţii. În conformitate cu art. 80 al Legii concurenţei nr. 183 din 11.07.2012, instanţa va obliga persoana care săvârșește o acţiune de concurenţă neloială să înceteze acţiunea sau să înlăture consecinţele, să restituie documentele confidenţiale însuşite în mod ilicit de la deţinătorul lor legitim şi, după caz, să plătească despăgubiri pentru daunele pricinuite, conform legislaţiei în vigoare. La cererea deţinătorului legitim al secretului comercial, instanţa poate dispune măsuri de interzicere a exploatării industriale şi/sau comerciale a produselor, rezultate din însuşirea ilicită a secretului comercial sau distrugerea acestor produse. Interdicţia încetează atunci când informaţia protejată a devenit publică. Dacă vreunul dintre actele de concurenţă neloială cauzează daune patrimoniale sau morale, cel prejudiciat este în drept să se adreseze instanţei competente cu acţiune în răspundere civilă corespunzătoare.

Acţiunile specifice care cauzează persoanei vătămate daune sunt destul de diverse. Acestea pot include încheierea de acorduri anticoncurenţiale, răspândirea unor informaţii false, inexacte sau eronate despre concurenţi sau produsele lor, compararea incorectă de către agentul economic a mărfurilor, produse sau realizate de către acesta, cu mărfurile produse sau realizate de alţi agenţi economici, emiterea actelor organelor puterii executive sau ale autoadministrării locale care încalcă legislaţia. Trebuie remarcat faptul că, în cadrul tragerii la răspundere civilă, este necesar de a demonstra existenţa daunelor. Totodată, pentru tragerea la alte tipuri de răspundere, în special la cea administrativă, cauzarea daunelor nu este o condiţie întotdeauna necesară. 

Răspunderea administrativă este explicată de către unuii teoreticieni ai dreptului public pornind de la conceptul de constrângere. Astfel, constrângerea administrativă reprezintă ansamblul de măsuri (acte juridice, operaţiuni administrative, fapte materiale), dispuse către autorităţile administraţiei publice în temeiul legii, cu folosirea puterii de stat și, dacă este cazul, împotriva voinţei unor persoane, pentru a preveni savârșirea unor fapte antisociale, a apăra drepturile cetăţenilor, precum și pentru a sancţiona încălcarea normelor de drept administrativ. Dacă prin constrângerea administrativă se urmărește autoreglarea sistemului social, răspunderea urmărește restabilirea ordinii normative încălcate, precum și condamnarea faptei negative și a autorului acesteia.

Răspunderea administrativă pentru diferite acte de concurenţă neloială survine în temeiul mai multor acte legislative. Legea concurenţei, am putea spune, este principalul act legislativ după Constituţie, care prevede răspunderea administrativă pentru confuzie. Acest mecanism de aplicare a răspunderii administrative intră în sarcina și competenţa Consiliului Concurenţei, care poate aplica sancţiuni pecuniare și poate obliga încetarea acţiunilor de creare a confuziei. Autoritatea de concurenţă, însă, nu poate acţiona din oficiu, examinarea unei cauze fiind derulate doar în prezenţa unei plângeri a concurentului lezat în drepturile sale. 

Codul contravenţional prevede la art. 283 alin. (2) atragerea la răspundere contravenţională a persoanelor care utilizează ilegal obiectele de proprietate intelectuală. În privinţa acestui aspect, este necesar de menţionat că urmează a fi considerate drept concurenţă neloială doar contravenţiile comise de întreprinderile concurente ale titularilor drepturilor de proprietate intelectuală, or concurenţa este posibilă doar între întreprinderile ce activează pe aceeași piaţă geografică relevantă și a produsului. Aceste contravenţii sunt examinate de către poliţie, care poate aplica amenzi. Spre deosebire de Legea concurenţei și Legea cu privire la publicitate, Codul Contravenţional reglementează încetarea procesului contravenţional în cazul împăcării victimei cu făptuitorul. 

Răspunderea penală este prevăzută de către Codul Penal. Articolul 2461 al Codului Penal prevede aplicarea unei sancţiuni pecuniare și privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 1 la 5 ani. Cu toate că legea penală prevede sancţionarea atât a persoanelor juridice, cât și fizice, noi rămânem pe poziţia potrivit căreia concurenţa neloială poate exista doar între concurenţi. Astfel, acţiunile persoanelor fizice care nu practică activitate economică (de exemplu: salariaţi, reprezentanţi/persoane juridice etc.) nu pot fi calificate drept acte de concurenţă neloială. 

Procesul și modalităţile de contracarare a confuziei sunt foarte complexe și implică, pe lângă altele, ca o condiţie sine-qua-non, cunoștinţe în domeniul probaţiunii, pentru a putea pe deplin să fie atinse principiile statuate în Constituţie.

Instituţia probelor este calificată ca o instituţie centrală pentru oricare proces, probele fiind deosebit de importante pentru protecţia şi ocrotirea drepturilor subiective civile. Încă din dreptul roman s-a consacrat adagiul: ”idem est non esse et non probari”, a nu fi sau a nu fi probat este același lucru.Considerând că examinarea unui caz prezintă un duel al probelor, putem spune că probele au importanţă atât pentru autoritatea care examinează cazul, cât şi pentru părţi. Întrucât nu se poate elucida cazul supus examinării numai pe baza afirmaţiilor părţilor, este imperioasă acumularea a cât mai multor date obiective, care permit o privire de ansamblu a cauzei. Instanţa de judecată, autoritatea de concurenţă urmează ca pe baza probelor, după caz, să-şi formeze convingerea intimă şi să pronunţe actul jurisdicţional (dispoziţia/decizia) prin care califică existenţa faptului reprobabil. 

De regulă, în cadrul examinării unei cauze concurenţiale, autoritatea competentă este pusă în situaţia de a determina circumstanţele, ce confirmă sau infirmă existenţa faptelor reprobabile care se califică drept încălcări ale legislaţiei concurenţei. Procesul de colectare, prezentare și administrare a probelor îmbracă o anumită formă procesuală şi este numit probaţiune. 

În cadrul răspunderii civile bazate pe răspunderea delictuală, litigiul este supus examinării și soluţionării de către puterea judecătorească, care este reprezentată de către instanţele judecătorești. În acest caz, instanţa are doar un rol diriguitor în organizarea și desfășurarea procesului civil, iar întreaga procedură este caracterizată de pincipiul disponibilităţii. Potrivit acestui principiu, disponibilitatea în drepturi se afirmă în posibilitatea participanţilor la proces, în primul rând a părţilor, de a dispune liber de dreptul subiectiv material sau de interesul legitim supus judecăţii, precum și de a dispune de drepturile procedurale, de a alege independent modalităţile și mijloacele procedurale de apărare.

Contracararea conzufiei pe calea tragerii la răspundere penală implică un mecanism mult mai complex. Complexitatea se caracterizează, în primul rând, prin faptul că sunt antrenate, pe de o parte, organul de urmărire penală, procuratura, iar pe de altă parte, instanţa judecătorească. În plus, probele, probaţiunea și procedeele probatorii sunt reglementate strict de către Codul de procedură penală al Republicii Moldova. 

În diferite ţări există diferite abordări și măsuri de răspundere pentru încălcarea legislaţiei proprietăţii intelectuale și concurenţiale. Spre exemplu, în legislaţia Federaţiei Ruse – art. 23 alin. (2) lit. k) din Legea cu privire la protecţia concurenţei a Federaţiei Ruse, ”Autoritatea antimonopol exercită următoarele competenţe: (2) în cazurile specificate în prezenta lege federală, emite următoarele cerinţe obligatorii agenţilor economici: k) privind transferul la bugetul federal a veniturilor obţinute ca urmare a încălcării legislaţiei antimonopol”. Potrivit art. 23 alin. (6) lit. e) din același act legislativ federal, ”Autoritatea antimonopol exercită următoarele competenţe: (6) înaintează în instanţa de arbitraj acţiuni, acuzaţii privind încălcarea legislaţiei antimonopol, inclusiv acţiuni și cereri: e) privind încasarea în bugetul federal a veniturilor obţinute ca urmare a încălcării legislaţiei antimonopol”. O altă prevedere relevantă este cea de la art. 51 alin. (3) din actul legislativ federal menţionat, care statuează că ”Persoana, ale cărei acţiuni (inacţiuni), în conformitate cu procedura stabilită de prezenta lege federală sunt recunoscute ca activitate monopolistă sau concurenţă neloială și sunt inacceptabile potrivit legislaţiei antimonopol, la cerinţa autorităţii antimonopol este obligată să transfere la bugetul federal veniturile obţinute ca urmare a acestor acţiuni (inacţiuni). În cazul neexecutării acestei cerinţe, venitul obţinut ca urmare a activităţii monopoliste sau a concurenţei neloiale este recuperat în bugetul federal la cererea autorităţii antimonopol. Persoana, în privinţa căreia s-a înaintat o cerinţă de transfer a venitului obţinut ca urmare a activităţii monopoliste sau a concurenţei neloiale la bugetul federal, nu poate fi atrasă la răspundere administrativă pentru încălcarea legislaţiei antimonopol, în legătură cu care a fost înaintată această cerinţă, dacă această cerinţă este executată”. Astfel, legislaţia rusească prevede confiscarea veniturilor rezultate din acţiunile de concurenţă neloială, printre care se enumără și confuzia. Aceasta constă în trecerea forţată și gratuită în proprietatea statului a veniturilor obţinute ca urmare a concurenţei neloiale. 

În opinia autorului Golovin V.K., sancţiunea menţionată este o măsură de răspundere civilă.Conform unui alt punct de vedere, această măsură este de natură pecuniară, de drept administrativ, contravenientul ”la încasarea în buget a venitului obţinut prin încălcarea legislaţiei antimonopol ... este lipsit nu numai de beneficiul obţinut prin încălcarea legii, dar și suportă pierderi economice efective sub formă de costuri necompensate pentru producerea și realizarea mărfurilor”.

În opinia noastră, transferul în bugetul statului a veniturilor obţinute ca urmare a concurenţei neloiale reprezintă o măsură administrativă de răspundere juridică a întreprinderilor neloiale. Autoritatea de concurenţă, în calitate de autoritate a administraţiei publice locale, constrânge agentul economic să vireze în bugetul statului acele sume bănești care au rezultat din acţiunile de concurenţă neloială. Chiar dacă cuantumul sumelor bănești este diferit, în dependenţă de succesul întreprinderii, aceasta nu exclude caracterul administrativ al răspunderii, deoarece este urmărit un scop coercitiv și nu compensatoriu. 

Legea concurenţei reglementează două categorii de modalităţi posibile de realizare a faptelor care sunt de natură să genereze confuzie. Acestea se manifestă fie prin folosire, fie prin copiere, ambele fapte având același caracter ilegal. 

Pot fi folosite ilegal mărcile, emblemele de deservire, denumirile de firmă, desenele sau modelele industriale, precum și alte obiecte ale proprietăţii industriale. Folosirea acestor obiecte trebuie să fie de așa natură încât să poată crea o confuzie cu cele utilizate în mod legal de către o altă întreprindere. Astfel, folosirea lor trebuie să fie publică, nu clandestină, pe ascuns. În cazul unei întrebuinţări clandestine, este practic imposibil de a proba natura confuziei admise. Doar utilizarea publică a mărcilor, emblemelor de deservire, denumirilor de firmă, desenelor sau modelelor industriale, a altor obiecte ale proprietăţii industriale constituie o premisă forte pentru invocarea concurenţei neloiale sub forma confuziei. 

Referitor la această modalitate de săvârșire a concurenţei neloiale sub formă de confuzie, vom supune analizei un caz din activitatea autorităţii naţionale a concurenţei, a cărei Decizie nu a fost contestată de părţi; partea găsită vinovată a ajustat activitatea la cerinţele legale și a achitat amenda stabilită de Consiliul Concurenţei. Astfel, potrivit Deciziei Plenului Consiliului Concurenţei nr. CN-46 din 02.07.2015, autoritatea de concurenţă a calificat drept acţiune de concurenţă neloială folosirea parţială a mărcii concurentului ca nume de domeniu. Întreprinderea ”Totul pentru copii” SRL deţine marca ”Baby-Boom” și numele de domeniu www.baby-boom.md. Cu toate acestea, întreprinderea concurentă, ”Daybegin” SRL, a înregistrat numele de domeniu www.babyboom.md în calitate de pagină web, care redirecţiona consumatorii pe pagina www.bimbo.md, aceasta aparţinându-i, de asemenea. Este de remarcat faptul că ambele întreprinderi aveau ca activitate comercializarea produselor pentru copii, iar paginile web erau utilizate în acest sens. 

A doua categorie de modalităţi de realizare a faptelor care sunt de natură a crea confuzie cuprinde copierea ilegală a formei, a ambalajului şi/sau a aspectului exterior al produsului unei întreprinderi şi plasarea produsului respectiv pe piaţă, copierea ilegală a publicităţii unei întreprinderi, dacă aceasta a adus sau poate aduce atingere intereselor legitime ale concurentului. 

O constatare a confuziei prin copierea ambalajului produsului este reflectată în Decizia Plenului Consiliului Concurenţei nr. CN-36 din 21.07.2016. Potrivit acestei Decizii, ”Saint-Gobain Byggprodukter AB”, Suedia, a depus o plângere împotriva întreprinderii„Supraten” SA, deoarece aceasta din urmă își permite să copie ambalajul produsului de amestec uscat pentru construcţie WEBER.VETONIT pentru produsele sale cu destinație similar: FINITOSV+ și EUROFIN SV+, precum și plasează aceste produse pe piaţă. Regula pe care s-a axat autoritatea de concurenţă pentru soluţionarea acestei plângeri a fost următoarea: ”Dat fiind faptul că niciuna dintre întreprinderile implicate în investigaţia concurenţială nu are înregistrat desenul industrial în cauză la AGEPI sau la o altă autoritate de nivel internaţional, drepturi asupra desenului industrial respectiv va avea acea întreprindere care prima l-a făcut public”. În consecinţă, Consiliul Concurenţei a conchis că ”întreprinderea ”Supraten” S.A. a întreprins acţiuni care sunt de natură să creeze o confuzie cu întreprinderea ”Saint-Gobain Byggprodukter AB”, Suedia, cu produsele și activitatea economică a acesteia prin copierea ilegală a ambalajului produsului WEBER.VETONIT, pentru produsele FI- NITO SV+, EUROFIN SV+ și plasarea acestora pe piaţă, aceste acţiuni fiind în stare de a aduce atingere intereselor legitime ale reclamantului” și a aplicat o amendă în cuantum de cca. un milion de lei. 

Acestea fiind constatate privind copierea ilegală a formei, a ambalajului şi/sau a aspectului exterior al produsului unei întreprinderi, în continuare se impune menţionarea faptului că pentru întregirea componenţei încălcării concurenţei loiale, produsul, în favoarea căruia s-a efectuat copierea, trebuie să fie plasat pe piaţă. În situaţia în care concurentul a copiat atributele sus menţionate, însă pentru a fi utilizate strict doar în cadrul întreprinderii (pentru comparaţie, ca model ș.a.), nu suntem în prezenţa unei acţiuni de concurenţă neloială. Legiuitorul a reglementat cumularea condiţiilor de copiere și de plasare pe piaţă, existenţa unei condiţii singulare fiind insuficientă pentru constatarea confuziei. Art. 19 alin. (1) lit. b) din Legea concurenţei prevede această situaţie în modul următor: ”copierea ilegală a formei, a ambalajului şi/sau a aspectului exterior al produsului unei întreprinderi şi plasarea produsului respectiv pe piaţă”. 

Analiza detaliată a acestei norme juridice ne permite să propunem o soluţie de ameliorare a situaţiei. Sunt cazuri când o întreprindere nu copie (nu produce și nici nu ambalează produsul pe teritoriul Republicii Moldova), ci doar importă și plasează produsul pe piaţa autohtonă. În acest caz, dacă nu este înregistrat vreun drept de proprietate industrială asupra formei, ambalajului și/sau a aspectului exterior al produsului, agentul economic nu poate să invoce confuzia, deoarece norma prevede acţiuni cumulative de copiere și plasare pe piaţă. În acest context, venim cu propunerea de a modifica această prevedere în asemenea mod, încât să fie pasibil de răspundere juridică nu doar producătorul/ambalatorul, dar și cel care distribuie acest produs/serviciu. 

Pornind de la argumentele invocate, considerăm că este oportun de a modifica art. 19 alin. (1) lit. b) din Legea concurenţei în sensul excluderii condiţiei cumulative de ”copiere și plasare pe piaţă” pentru acţiunea de concurenţă neloială în forma confuziei. Astfel, înaintăm propunerea de lege ferenda de a modifica art. 19 alin. (1) lit. b) din Legea concurenţei prin adăugarea conjuncţiei ”/sau” după cuvintele ”unei întreprinderi şi”. În consecinţă, norma juridică de la art. 19 alin. (1) lit. b) din Legea concurenţei urmează să fie formulată astfel: ”Sunt interzise orice acţiuni sau fapte care sunt de natură să creeze, prin orice mijloc, o confuzie cu întreprinderea, produsele sau activitatea economică a unui concurent, realizate prin: b) copierea ilegală a formei, a ambalajului şi/sau a aspectului exterior al produsului unei întreprinderi şi/sau plasarea produsului respectiv pe piaţă, copierea ilegală a publicităţii unei întreprinderi, dacă aceasta a adus sau poate aduce atingere intereselor legitime ale concurentului”. 

În concluzie, vom menţiona că spectrul mecanismelor naţionale de contracarare a concurenţei neloiale este destul de variat și complex. Analiza știinţifică generală a mecanismelor de contracarare ne permite să afirmăm că aplicarea conformă a acestora ar eficientiza atât contracararea acţiunilor de concurenţă neloială în curs de realizare, cât și prevenirea unor noi manifestări de concurenţă neloială.