Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale încearcă să găsească o soluție pentru recuperarea zilelor, declarate libere, conform dispozițiilor Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE).

Astfel, angajații din sistemul bugetar, care au avut o perioadă zile libere, trebuie să le recupereze după ridicarea stării de urgență. Potrivit informațiilor prezentate de Confederația Națională a Patronatului, recuperarea vizează o perioadă de 22 zile, distribuită în felul următor, conform dispozițiilor Comisiei pentru Situații Excepționale:

  • 30 martie - 3 aprilie;
  • 7 aprilie - 15 aprilie;
  • 16 aprilie - 30 aprilie.

Au fost propuse două mecanisme de recuperare: desfășurarea activității în zilele de sâmbătă, dar nu consecutiv, ci peste una, astfel încât până în data de 7 octombrie să fie recuperate 12 zile. Celelalte 10 vor fi recuperate prin ziua de muncă majorată cu o oră, astfel ca până la sfârșitul lunii august să fie recuperate zilele și prin acest mecanism.

Perioada de recuperare nu se va răsfrânge pentru angajații care în perioada menționată se aflau în concediu anual de odihnă, concediu neplătit.