76,3 de milione de lei, cu titlu de restanţe și neachitarea altor plăți salariale, au fost admise de unii angajatori în primele 10 luni ale anului. Suma restanțelor a fost prezentată de Inspectoratul de Stat al Muncii (ISM) și vizează circa 11 mii de angajați.

Constatările privind restanțele salariale și alte abateri de la legislația muncii au fost stabilite de către inspectorii de muncă în urma a 2.683 controale de stat în domeniul muncii, securității și sănătății în muncă, effectuate în perioada ianuarie-octombrie. Controalele au vizat 1.810 unități, inclusive autorități publice cu circa 112,2 mii salariaţi.

În total, în rezultatul acțiunilor de inspecție au fost constatate 19.652 încălcări şi abateri de la prevederile actelor legislative şi normative, dintre care 10.172 în domeniul raporturilor de muncă și 9.480 – în domeniul securității și sănătății în muncă.

Potrivit ISM, angajatorii cel mai frecvent comit încălcări ale normelor legale referitoare la stabilirea salariului și respectarea termenilor de plată a acestuia și admit lacune în organizarea activității de protecție și prevenire la nivel de unitate.

În rezultatul controalelor privind modul de stabilire şi termenii de achitare a salariilor (149 controale planificate și 163 – inopinate) s-a constatat că 308 unități au admis restanţe și neachitarea altor plăți salariale în sumă de 76,3 mil. lei față de 10,9 mii angajați.

În cee ace vizează respectarea  prevederilor legislației în domeniul securității și sănătății în muncă, pe parcursul lunilor ianuarie – octombrie la ISM au fost comunicate 475 evenimente de accidentare a lucrătorilor în câmpul muncii, în urma cărora au avut de suferit 494  lucrători, din care 61 mortal.