Compania Alimer-Comerț, care deține rețeaua de magazine ”Family Market” și mărcile Eco Line și Salat, a notificat Consiliul Concurenței cu privire la intenția de preluare a unor active de la o altă companie.

Compania vrea să preia în locațiune un spațiu comercial de la întreprinderea Î.I. Max Rudenco care, de asemenea, este activă pe piața de comercializare cu amănuntul în magazinele nespecializate. Ambele companii sunt specializate în vânzarea predominantă de produse alimentare, băuturi și produse de tutun.

În baza notificăriii, Consiliul Concurenței urmează să stabilească compatibilitatea concentrării economice cu mediul concurenţial normal.

Instituția solicită și observaţiile şi punctele de vedere de la agenţii economici terţi referitor la modul în care preluarea de către Alimer-Comerț a activelor Max Rudenco, afectează sau poate afecta concurenţa de pe piaţă.

Amintim că, în octombrie 2018, Alimer-Comerț a fost sancționată cu jumătate de milion de lei pentru că nu a notificat Consiliul Concurenței despre preluarea activelor companiei Vega-L (spații în care erau localizate magazinele ”Busuioc”, ”Sofia” și ”Luceafărul”). Totuși, instituția a constatat că concetrarea economică este compatibilă cu mediul concurențial, însă a aplicat amenda pentru lipsa notificării.

Compania Alimer Comerț SRL a fost parte a unei concentrări economice și în luna septembrie 2017. Firma a anunțat Consiliul că urmează să încheie contracte de locațiune cu Teika SRL, care deține marca comercială Riga Supermarket și Daugava SRL și Apartament Confortabil SRL.

Potrivit prevederilor legislației concurențiale, operaţiunile de concentrare trebuie obligatoriu notificate Consiliului Concurenţei înainte de punerea lor în aplicare.