Cu toții am auzit de acel hoț neprins care este negustor cinstit, însă câți dintre voi știu că, în ciuda trecerii timpului și a unei constante dezvoltări a sistemului de justiție pe plan mondial, un număr impresionant de crime și infracțiuni a rămas încă neelucidat?

Este vorba despre acele infracțiuni cu autor necunoscut(AN) devenite o provocare continuă pentru anchetatori și care, datorită ingeniozității planului care a stat în spatele lor sau unor erori judiciare nesemnalate, au sfidat timpul, rămânand în istorie, scrie blog.avocatoo.ro.

Jack Spintecătorul

Cine nu a auzit măcar o dată despre Jack Spintecătorul?! Ei bine, acesta nu este doar un personaj de desene animate realizate în anii `90, ci auotrul unuia dintre cele mai cunoscute cazuri de crime rămase nesoluţionate. Acesta ar fi omorât 11 prostituate, crimele având loc în anul 1888, în districtul londonez Whitechapel, şi fiind cunoscute ca unele dintre cele mai brutale crime din istorie. Identitatea bărbatului nu a fost aflată nici până în zilele noastre, el purtând de atunci porecla de Jack Spintecătorul.

Cazul cadavrelor cu mască

Când vine vorba de ingeniozitate, istoria a oferit suficiente exemple încât să ne demonstreze că aceasta nu are limite. Este și cazul autorului unor crime, care a decis sa își “îmbrace” victimele pe bunul plac.

În august 1966, doi îngrijitori au părăsit locul de muncă pentru a merge la o benzinărie. Trei zile mai târziu ei au fost găsiţi decedați, însă nu oricum, ci îmbrăcați în costume impermeabile şi măşti de protecţie împotriva radiaţiilor, măști care nu aveau niciun orificiu pentru vedere. La locul crimei au mai fost găsite câteva sticle goale de apă, două prosoape şi un carneţel pe care erau scrise cuvintele “16:30 be at agreed place, 18:30 swallow capsules after effect protect metals wait for mask signal”.

Cazul Vampirului Atlas

Chiar și practicantele celei mai vechi meserii din lume pot avea un sfârșit tragic. Astfel, în 1932, în Stockholm a fost găsită decedată o prostituată în vârstă de 32 de ani. Cu toate că în acea perioadă uciderea prostituatelor era un lucru des întâlnit, femeii care fusese omorâtă printr-o lovitură în cap îi fusese scurs din corp tot sângele. Din lipsa mijloacelor tehnice ale organelor de cercetare penală şi din lipsa martorilor, misterul crimei a rămas nerezolvat.

Zodiacul

Poate unul dinte cele mai mari mistere ale criminalisticii din toate timpurile, povestea criminalului cunoscut drept Zodiacul înfâțișează o persoană care a ucis oameni în zona San Francisco, în perioada decembrie 1968-octombrie 1969. Detectivii cred că autorul a mai ucis şi înainte de perioada mai sus precizată, însă în acel an el a omorât şapte oameni, în tot acest timp trimiţând indicii codate poliţiei prin intermediul ziarelor locale. Cazul Zodiacului rămâne deschis şi astăzi, fiind interogaţi până acum peste 2500 de suspecţi.

Spargerea de la Muzeului Isabella Stewart Gardner

Din sfera infracțiunilor contra patrimoniului, Spargerea de la Muzeului Isabella Stewart Gardner rămâne în istorie. În  anul 1990, doi bărbaţi deghizaţi în poliţişti au dat cea mai mare spargere din toate timpurile, la un muzeu de artă. Ei au reuşit să-i păcălescă pe angajaţii Muzeului Isabella Stewart Gardner, să-i imobilizeze pe cei doi paznici şi să fure lucrări de Vermeer, Rembrandt, Degas, şi Manet în valoare de 500 de milioane de dolari. O recompensă în valoare de 5 milioane de dolari este încă oferită celui care oferă informaţii ce duc la recuperarea operelor de artă.

Jaful de la Harry Winston

Rămânem în sfera celor care au considerat că soluția îmbogățirii peste noapte este furtul și vorbim despre cazul de la Harry Winston. În 2008 un grup de patru bărbaţi îmbrăcaţi în femei au intrat într-un magazin exclusivist de bijuterii, înarmaţi cu un Magnum şi cu o grenadă. Cei patru au fost supranumiţi “Panterele Roz.” Ei au furat diamante în valoare de 108 milioane de dolari. O recompensă de un milion de dolari este oferită pentru cei care oferă informaţii ce duc la prinderea hoţilor.

Cazul Taman Shud

În cele din urmă, un caz al unui bărbat găsit decedat pe o plajă în anul 1948. Organele penale nu au găsit indicii ale unor traumatisme, iar otrăvirea a fost de asemenea exclusă de medicii legiști. Nimeni nu a reuşit să descopere cauza morţii. Un bilet misterios a fost însă găsit într-un buzunar de la pantalonii bărbatului. Pe bilet scria “Tamam Shud”, care înseamnă „încheiat, sfârşit”. Anchetatorii au descoperit apoi că bileţelul fusese rupt dintr-o carte de poezii, găsită într-o maşină din apropiere. În carte se mai afla o foaie pe care era înscris un cod care a rămas nedescifrat până în ziua de astăzi.