Șapte persoane au fost admise în profesia de avocat în baza art. 10  din Legea cu privire la avocatură, adică fără a efectua stagiul profesional și a susține examene. Decizia a fost luată de către Comisia de licențiere a profesiei de avocat. 

Astfel, persoanele admise în avocatură sunt:

  • Ana Albu; 
  • Ina Bostan;
  • Igor Ciur; 
  • Andrian Crețu;
  • Vitalie Gordilă;
  • Constantin Moraru;
  • Viorica Ursu. 

În același timp, cererea unei persoane, Ion Nastas, a fost respinsă pe motiv că deține o funcție retribuită, incompatibilă cu profesia de avocat. 

Potrivit Legii cu privire la avocatură, sunt scutite de efectuarea stagiului  profesional şi de examenul de calificare persoanele care deţin titlul de doctor, precum şi cele care au cel puţin 10 ani vechime în muncă în funcţia de judecător sau procuror dacă, în termen de 6 luni după demisia din funcţiile respective, au solicitat eliberarea licenţei pentru exercitarea profesiei de avocat. De aceleaşi drepturi şi în aceleaşi condiţii beneficiază şi persoanele care, după demisia din funcţia de judecător şi procuror, au continuat să activeze în domeniul dreptului.