Companiile de asigurare din Republica Moldova au vândut aproape 140.000 de polițe Carte Verde în anul 2020, în scadere cu peste 60% față de perioada similară a anului precedent, ceea ce înseamnă că în 2020 au fost vândute doar o treime din totalul politelor emise în 2019 (454.033), echivalentul a 177,9 milioane lei, arata datele oficiale ale Biroului Național al Asigurătorilor de Autovehicule (BNAA), scrie xprimm.md.

”Asigurările de tip Carte Verde au fost cele mai afectate de pandemie. Impactul pentru prima jumătate a anului trecut a fost unul semnificativ pentru piața auto, în special în perioada de lockdown, care a fost afectat în mărime de 90% a primelor brute subscrise. Totuși, în a doua jumătate a anului trecut, s-a resimțit o revigorare la nivel de cereri pentru acest produs de asigurare. Anul 2020 s-a finalizat cu o scădere a primelor pe segmentul Carte verde de 40%, ceea ce este pâna la urma un rezultat nu atât de negativ cum ne așteptam în perioada de lockdown. Această scădere, o comparăm cu anul 2019, în care nu au fost restricții de circulație a cetățenilor în afara țării”, a declarat Alina Osoianu, Director Executiv BNAA.

Cele mai multe polițe au fost vândute de Moldasig, urmat de General Asigurari, Asterra Grup, Acord Grup si Grawe Carat Asigurari. De asemenea, dupa valoarea subscrierilor, Asterra Grup conduce clasamentul cu subscrieri de 39,5 milioane lei, urmata de General Asigurari (27,9 milioane lei) si Moldasig (25,3 milioane lei).

Cele mai multe polițe s-au eliberat pentru toate statele sistemului Carte Verde (zona 3), urmata de certificatele vândute pentru Ucraina si Belarus, mai arată datele BNAA. Din punct de vedere a subscrierilor, zona 3 ramane cu ponderea cea mai însemnată - peste 150 milioane lei în anul 2020, în scădere cu 35% față de anul 2019.

În prezent, pot vinde polițe Carte Verde urmatoarele companii: Acord Grup, Asterra Grup, Donaris Vig, General Asigurari, Grawe Carat Asigurari, Moldasig și Moldcargo.