Doar cu o plată inițială de două mii de euro și la începutul anului viitor vă puteți muta într-un complex de lux cu vedere la parcul Valea Trandafirilor.
Piața imobiliară a avut de suferit de pe urma pandemiei de COVID-19, însă acum situația a revenit la normal. Care au fost efectele asupra acestui domeniu și cum s-au modelat cerințele vânzătorilor și cumpărătorilor, aflați din interviul acordat de Vlad Musteață - Proimobil.md.
BizLaw: Cât de mult a fost afectată piața imobiliară de pandemia COVID-19?
Vlad Musteață: În fond, pentru piața imobiliară pandemia s-a sfârșit, practic, acum o lună. Cumpărătorii au devenit aproape la fel de activi ca în perioada anterioară crizei. Ba chiar pe unele segment...
Indiferent de virusul care bântuie în lume, oamenii caută să-și cumpere locuințe. Așa cum aproape toate agențiile imobiliare continuă să activeze în regim online, apartamentele și casele se află acum la doar un click distanță.
Compania Proimobil, de exemplu, a definit un mod inedit de a prezenta clienților interiorul locuinței pe care intenționează să o cumpere sau să o închirieze. Cu ajutorul telefonului mobil agenții imobiliari pot face, în câteva minute, un tur virtual prin încăpere, așa încât cei de acasă să cunoască fiecare colțișor...
Să-ți ții banii la bancă sau să-i investești în imobiliare? Dobânzile mici la depozitele bancare reprezintă unul dintre motivele din spatele popularității în creștere a investițiilor imobiliare din ultimii ani. Profitul potențial al unei investiții diferă de la caz la caz, însă un nivel satisfăcător ar fi de minimum 14% (și chiar mai mult). În momentul de față, piața imobiliară autohtonă oferă și oportunități mai mari de câștig.
Vă propunem una dintre cele mai bune oferte investiționale în Complexul Newton House!
Achită acum prima rată de 3200€ pentru un apartament...
Ai auzit deja foarte multe despre veniturile pasive, dar încă nu ai luat decizia să investești? Acum PROIMOBIL.MD îți pune la dispoziție cea mai bună ofertă de investiție imobiliară. Este vorba despre procurarea apartamentului la stadiul inițial al construcției și revânzarea la un stadiu mai avansat, atunci când prețul crește!
Investind acum 6000€ într-un apartament din Oasis, în mai puțin de jumătate de an câștigi +4000€ la revânzare! Oasis este cel mai bun proiect pentru investiție la etapa actuală, cu un randament de peste 14% an...