Serghei Merjan a fost numit de Parlamentul în funcția de director general al Agenției Naționale pentru Soluționarea Contestațiilor (ANSC) și consilier pentru soluționarea contestațiilor pentru un mandat de șapte ani.

La concursul de selectare a candidaturii pentru funcția de director al ANSC au depus dosarele nouă persoane, iar două dintre ele, Serghei Merjan și Irina Gutnic, au fost admise la proba interviului.

Concursul a fost anunțat pe 22 septembrie de către Comisia economie, buget și finanțe, după ce Anatolie Zagorodnîi a depus cererea de demisie din funcția de consilier pentru soluționarea contestațiilor – director general al ANSC, iar deputații au aprobat cererea.

Agenţia Naţională pentru Soluţionarea Contestaţiilor are în componenţa sa şapte consilieri pentru soluţionarea contestaţiilor, inclusiv directorul general şi directorul general adjunct, care au statut de persoane cu funcţii de demnitate publică.