Serviciul Fiscal de Stat (SFS) le cere persoanelor care au restanțe la achitarea impozitului pe bunuri imobiliare sau cel funciar să facă plățile, altfel riscă penalități.

Asta pentru că termenul pentru achitarea impozitului pe bunurile imobiliare și/sau impozitului funciar în cazul bunurilor imobiliare şi a terenurilor persoanelor fizice – cetăţeni subiecți ai impunerii, existente și/sau dobândite până la 31 martie inclusiv a anului current, a expirat în data de 30 iunie.

În context, SFS îndeamnă contribuabilii persoane fizice-cetățeni care din anumite motive nu au achitat în termenul stabilit impozitul pe bunurile imobiliare și/sau impozitul funciar, să se adreseze la Serviciul de colectare a impozitelor şi taxelor locale (SCITL) din cadrul primăriei în raza de administrare a căreia sunt amplasate bunurile imobiliare pentru eliberarea avizului de plată corespunzător situației la ziua eliberării sau la Direcția deservire fiscală în raza de administrare pentru a primi informația privind suma restantă și contul la care urmează a fi achitată aceasta.

Achitarea impozitului pe bunurile imobiliare/impozitului funciar poate fi efectuată online, prin intermediul Serviciului guvernamental de plăţi electronice Mpay sau portalului www.sfs.md, prin accesarea serviciului Achitarea online a impozitelor și taxelor de către persoanele fizice-cetățeni.

Pentru achitarea în numerar, contribuabilii se pot adresa la ghișeele băncilor și oficiilor Poșta Moldovei, având avizul de plată eliberat de către SCITL sau informatia privind suma restantă şi privind contul la care aceasta urmează a fi achitată, eliberată de Direcția deservire fiscală.

În caz de neconformare la prevederile legislației fiscale în vigoare, autoritatea fiscală națională își rezervă dreptul de a demara acțiuni de recuperare a creanțelor persoanelor fizice la impozitul pe bunurile imobiliare/impozitul funciar.

Precizăm că, obiecte ale impunerii sunt bunurile imobiliare, inclusiv terenurile din intravilan sau din extravilan, clădirile, construcțiile, casele de locuit individuale, apartamentele şi alte încăperi izolate, inclusiv bunurile imobiliare aflate la o etapă de finisare a construcției de 50% şi mai mult, rămase nefinisate timp de trei ani după începutul lucrărilor de construcție.

Bunurile imobiliare precum și terenurile evaluate de către organele cadastrale în scopul impozitării se impozitează în conformitate cu prevederile titlului VI din Codul fiscal, iar bunurile imobiliare, inclusive terenurile neevaluate - potrivit prevederilor Legii nr. 1056/2000 pentru punerea în aplicare a titlului VI din Codul fiscal.