Serviciul Vamal informează că pentru încărcăturile de origine vegetală exportul în țările membre ale Uniunii Europene are loc fără prezentarea certificatului fitosanitar.

Astfel că pentru încărcăturile de origine vegetală vizate în Anexa XI (Partea A și B) la Regulamentul de aplicare (UE) 2019/2072 al Comisiei din 28 noiembrie 2019 de stabilire a unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/2031 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește măsurile de protecție împotriva organismelor dăunătoare plantelor, de abrogare a Regulamentului (CE) nr.690/2008 al Comisiei și de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2018/2019 al Comisiei, în corespundere cu coloana ”țara de origine sau de expediere”, în cazul în care nu este menționata sintagma ”țări terțe” sau ”Moldova”, subdiviziunile teritoriale ale Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor nu eliberează certificate fitosanitare la export în țările membre ale Uniunii Europene, inclusiv în România, și Serviciul Vamal nu solicită prezentarea certificatului la vămuire pentru export.

În aceeași ordine de idei, vameșii reamintesc agenților economici care derulează operațiuni de  import, export și comerț intraunional de produse și alte ingrediente alimentare de origine nonanimală în țările membre ale Uniunii Europene, despre obligativitatea de a se înregistra în sistemul informațional TRACES NT.

Începând din 2 noiembrie 2022 a intrat în vigoare ordinul nr. 120/4724 din 18 iulie 2022, publicat în monitorul oficial al României, Partea I, nr. 776 din 4 august 2022, care stabilește condițiile în care se derulează operațiunile de  import, export și comerț intraunional de produse și alte ingrediente alimentare de origine nonanimală de către Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor din România.

Informația  despre modul de înregistrare în sistemul informațional TRACES NT pot fi consultate  aici