Consiliul științific consultativ de pe lângă Curtea Constituțională urmează să se întrunească azi în ședință pentru a examina două sesizări privind interpretarea unor articole din Constituție.

Una din sesizări se referă la interpretarea articolului 137 din Legea Supremă și privește noțiunile de inamovibilitate și independență a judecătorilor CC. Sesizarea a fost depusă în august 2019 de către fostul Procuror General interimar, Dumitru Robu.

Articolul contestat stabilește că judecătorii CC aunt ”inamovibili pe durata mandatului, independenți și se supun numai Constituției”.

Procurorul a solicitat Curții interpretarea art. 137, mai exact a noțiunilor de inamovibilitate și independență a judecătorilor constituționali, prin prisma următoarelor aspecte:

  • Esența, caracterul și aria de răsfrângere a efectelor juridice ce derivă din aceste noțiuni;
  • Restricționarea puterii juridice a acestor noțiuni în contextul pornirii urmăririi penale în privința judecătorilor CC, fără încuviințarea prealabilă a Curții;
  • Angajarea răspunderii penale a judecătorilor CC în baza art. 307 din Codul penal;
  • Răsfrângerea efectelor juridice a acestor noțiuni după încetarea și/sau ridicarea mandatului judecătorului CC.

Amintim că, în decembrie 2019, pe marginea acestor aspecte s-a expus Comisia de la Veneția, opinia instituției fiind solicitată de Președintele Curții Constituționale a Republicii Moldova, Vladimir Țurcan.

În linii mari, Comisia a declarat că ”ar fi greu de atras la răspundere penală judecătorii Curții Constituționale pentru voturile sau opiniile lor exprimate în exercitarea atribuțiilor”.