În Republica Moldova ar putea fi instituită o platformă electronică pentru asigurarea comunicării dintre autorități și titularii de drepturi de proprietate intelectuală. Și anume, autoritățile propun ca aceasta să fie formată din Sistemul informaţional în domeniul obiectelor de proprietate intelectuală (SI e-OPI) şi Sistemul informaţional ”Registrul cererilor de intervenţie” (SI e-RCI ). Proiectul privind crearea platformei a fost propus pentru consultări publice de către Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI).

Potrivit proiectului, obiectivele principale ale platformei sunt:

  • sporirea capacităţii de gestionare a sistemului de proprietate intelectuală de către principalii actori implicaţi în asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală prin facilitarea schimbului de date între ei, prin diverse forme de notificări. Astfel, de exemplu, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Vamal și procurorii vor acces la toate notificările privind drepturile de proprietate intelectuală și la datele relevante, indiferent de locația de stocare a acestora;
  • asigurarea accesului cetăţenilor şi a autorităților la informaţia completă privind obiectele de proprietate intelectuală înregistrate la AGEPI. Acest fapt va facilita procesul de depunere a cereri de intervenție la Serviciul Vamal de către proprietarii de drepturi intelectuale. De asemenea, aceștia vor putea urmări în timp real la ce etapă se află solicitatea.

Noile sisteme informaționale vor fi destinate sectorului public și celui privat, iar principalii beneficiari sunt:

  • autorităţile publice învestite cu responsabilităţi în domeniul asigurării şi respectării drepturilor de proprietate intelectuală;  
  • instanţele judecătoreşti;
  • instituţiile academice şi universităţi;
  • organizaţiile din sfera ştiinţei şi inovării.

Responsabilitatea pentru coordonarea activităţilor de realizare şi exploatare eficientă a noilor sisteme informaţionale va revine AGEPI şi Serviciului Vamal în calitate de posesori şi deţinători ai sistemelor, precum şi Serviciului Tehnologia Informaţiei şi Securitate Cibernetică în calitate de operator tehnico-tehnologic.

În prezent, informațiile statistice privind activitatea de apărare a acestor drepturi, desfăşurată de către autorităţile abilitate din Republica Moldova, se transmit anual către AGEPI de fiecare dintre aceste autorităţi ca răspuns la o solicitare scrisă. Totodată, titularii de drepturi de proprietate intelectuală nu au la dispoziție un mecanism automatizat prin care să devină proactivi în apărarea propriilor drepturi sau acces securizat la informațiile publice legate de indicatorii statistici care permit măsurarea eficienței activităților de apărare a acestor drepturi.