Compensații, subvenții și majorări salariale. Acestea sunt câteva din solicitările sindicaliștilor înaintate guvernării, în contextul situației din domeniul energetic și solicitărilor furnizorilor de gaze naturale și energie electrică privind o nouă majorare a tarifelor și prețurilor la resursele energetice. În 12 ianuarie, Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova a publicat o Declarație cu solicitări în sprijinul cetățenilor și agenților economici.

Potrivit CNSM, intențiile de a dubla, practic, prețul pentru energia electrică și a crește tariful la gazele naturale de 1,5 ori vor lovi dezastruos nivelul de viață a populației și vor afecta grav agenții economici, activitatea cărora este dependentă de utilizarea în volum mare a resurselor energetice. Aceste scumpiri vor avea un efect de avalanșă și vor atrage scumpirea tuturor mărfurilor și serviciilor. CNSM remarcă și scumpirea zilnică a carburanților, care, de asemenea, conduc la creșteri de prețuri în toate domeniile.

Instituția menționează că, creșterile salariale negociate de către partenerii sociali atît în sectorul real (stabilirea cuantumului minim garantat al salariului în sectorul real în mărime de 3500 de lei), cît și în sectorul bugetar (stabilirea din 1 ianuarie 2022 a mărimii minime a salariului lunar total în mărime de 3100 de lei), vor fi erodate de preconizatele creșteri de prețuri și tarife.

În acest context, sindicaliștii solicită guvernării, în regim de urgență, să întreprindă măsuri care să diminueze impactul majorărilor și, nemijlocit:

  • să fie compensate diferențele de tarife și prețuri, create ca urmare a majorărilor, pentru toată populația;
  • să fie majorat ajutorul din partea statutului pentru consumatorii casnici pentru consumul de resurse energetice;
  • să fie subvenționați agenții economici care produc sau prestează bunuri și servicii de primă necesitate, mai cu seamă a celor care fabrică produse alimentare;
  • să examineze posibilitățile unor noi majorări salariale pe parcursul anului 2022, pentru a nu admite diminuarea puterii de cumpărare ale acestora;
  • să fie introduse plafoane de prețuri și tarife pentru mărfurile și serviciile de uz cotidian.